Pesediștii și liberalii din Herculane îi cer lui Romeo Dunca să renunțe la izvoarele cu apă termală!

izvoare termale herculane

Reuniți în regim de urgență, aleșii locali din Băile Herculane au hotărât cu unanimitate de voturi ca administrația locală să ceară ANRM licența de exploatare a apei tămăduitoare!

La doar o zi distanță după ce Consiliul Județean Caraș-Severin a votat solicitarea dreptului de administrare a celor mai importante izvoare cu apă termo-sulfuroasă și termo-salină din Băile Herculane, o hotărâre similară s-a luat astăzi și la nivel local. Primarul Cristian Miclău este cel care a inițiat proiectul de hotărâre privind exprimarea acordului orașului Băile Herculane în vederea obținerii licenței de exploatare a apelor minerale terapeutice, dar inclusiv consilierii PSD se exprimaseră deja în același sens.

„Nu am înțeles de ce Consiliul Județean are drept de preemțiune. Domnul Dunca, dacă avea disponibilitatea să vorbească și cu noi, afla că perimetrele ne aparțin. Ne-am săturat să ni se ia bogățiile de sub nas! Dacă nu renunță la licență organizăm protest cu cetățenii din Herculane!”, s-a revoltat Gheorghe Orza, liderul consilierilor locali PSD.

Prezent la ședință, consilierul județean Doru Coșei, cel care s-a opus și ieri inițiativei lui Romeo Dunca, a invitat la calm, explicând că președintele CJ nu vrea nimic altceva decât să se asigure că izvoarele termale nu îi vor îmbogăți nejustificat pe unii. „Lipsa de comunicare a stricat acest demers. Apele termale vor ajunge la UAT Băile Herculane!”, a garantat Coșei.

Rămâne de văzut acum ce spune Agenția Națională de Resurse Minerale, dacă și cui va acorda licența. La fel cum rămâne de văzut ce vor spune instanțele după demersurile SC Hercules, pe care Express de Banat le va dezvălui mâine, în exclusivitate. Nu de alta, dar în toată povestea asta ceva miroase urât. Mai urât decât apa bogată în sulf de pe Valea Cernei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/