Pesediștii se scuză și acuză: „Domnul Mocioalcă cunoaște motivele refuzului anumitor proiecte”

Consilierul PSD Moldova Nouă, Lavinia Almăjan, recunoaște că nu a ridicat mâna pentru anumite proiecte inițiate de primarul Adrian Torma, dar îi liniștește pe cetățenii orașului de la Dunăre: nu erau proiecte cu finanțare europeană!

Reacția celui mai vocal consilier local vine în urma dojanei făcute de șeful PSD Caraș-Severin asupra echipei social-democrate de la Moldova Nouă. Prezent la cea mai recentă ședință a Consiliului Județean, cu probleme de interes local, edilul dunărean nu a ezitat să îi reproșeze în față lui Ion Mocioalcă, șeful pesediștilor cărășeni, bețele-n roate puse de oamenii lui la Moldova Nouă. Președintele PSD Caraș-Severin a driblat imediat și a mutat toată responsabilitatea pe consilierii locali. Ca și cum el ar fi fost străin de tot ce se întâmplă în ședințele de consiliu. „Onorabilii consilieri locali de la Moldova Nouă au greșit. Ambițiile și orgoliile pe care le au nu trebuie să funcționeze în cadrul unor proiecte europene  Eu nu am avut o discuție cu ei, dar urmează să am. Este o prostie inimaginabilă să renunți a aduce bani europeni în județul Caraș-Severin, care și așa are prea puține fonduri, pentru că noi trebuie să dăm dovadă de ambiții prostești ca în cazul Moldova Nouă”, i-a spus Mocioalcă lui Torma.

Consilierul local Lavinia Almăjan admite că PSD a votat împotriva mai multor proiecte inițiate de liberali, dar spune că niciunul dintre acestea nu era finanțat din fonduri europene. Și, în plus, Mocioalcă știe exact despre ce este vorba. „Acesta cunoaște motivele refuzului anumitor proiecte ale lui Torma, altele decât cele cu finanțare europeană. Doar este președintele partidului! Cu această ocazie îl rog pe primarul Adrian Torma să dea un singur exemplu de proiect european pe care PSD Moldova Nouă nu l-a votat!”, a declarat Lavinia Almăjan pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/