Pesediști infiltrați în Alianța 2020 USR-PLUS! Vela i-a detectat pe oamenii Luminiței Jivan!

Președintele PNL Caraș-Severin a dezvăluit că a descoperit tentative de joc murdar ale social-democraților chiar cu câteva zile înainte de ziua alegerilor pentru Parlamentul European.

Rezultatul excelent pe care Alianța 2020 l-a obținut la nivel național, dar și în Caraș-Severin, în 26 mai nu l-a forțat deocamdată pe Marcel Vela să poarte vreo discuție cu liderii USR-PLUS din județ. A vorbit în schimb despre un dialog purtat cu puțin timp înainte de deschiderea urnelor. „Nu ne-am cunoscut până acum, dar orice președinte de partid prezintă interes. Sunt de luat în seamă, dar nu ne-am întâlnit din cauze obiective. Am discutat în campanie cu cei de la USR. L-am sunat pe domnul Goțiu, senatorul, colegul meu, și mi-a făcut legătura cu președintele de la Caraș-Severin pentru că, la Anina, erau doi delegați în două secții de votare din partea USR care erau membri PSD. În poze, erau în campanie cu doamna Jivan, dar în secțiile de votare figurau ca observatori din partea USR! Au sesizat și ei atunci că observatori ai Alianței 2020 sunt doi pesediști, activiști cu tricouri și șepci PSD. Ne-au explicat că i-au pus cei de la PLUS în secțiile de la Anina, nu-i pusese USR. Au avut probleme de acest gen și în alte locuri în care în PLUS au fost inflitrați pesediști.”, a explicat senatorul PNL Marcel Vela.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/