Permisul nu este la modă, dar drogurile da!

controale politie rutiera

Asta reiese din „captura” polițiștilor cărășeni, care, în ultimele două zile, au prins la volan doi bărbați fără permis și alți doi sub influența substanțelor interzise.

Aseară, la ora 22.40, polițiști de la Secția 8 Poliție Rurală Oravița au oprit pentru control, pe DJ 573D Vrăniuț-Răcășdia, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai apoi, azi-noapte, la ora 00.15, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au oprit pentru control, pe strada Ardealului, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Caransebeș, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările.

Nu au lipsit nici consumatorii de substanțe interzise. Ieri, la ora 16.00, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe B-dul A.I. Cuza, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Reșița, cu privire la care, la testarea cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni referitoare la consumul de substanțe psihoactive.

Luni, 15 ianuarie, la ora 17.40, polițiști de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș se aflau în misiune în trafic. Au oprit pentru control, pe strada Libertății din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Păltiniș, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni referitoare la consumul de substanțe psihoactive.

Ambii conducători auto au fost conduși spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru detecția prezenței substanțelor psihoactive în organism, rezultatul analizelor medico-legale constituind probă în cadrul dosarelor penale întocmite pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/