Tradiționalele concerte de fanfară de la Buziaș, principala stațiune a județului Timiș, se relansează în acest an printr-un proiect comun al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș și Primăria Buziaș. „Promenadă la Buziaș” va integra ofertele turistice ale stațiunii balneoclimaterice de interes național și va promova călătoriile cu trenul în județ.
La Buziaș, turiștii sunt încurajați să redescopere concertele de fanfară din parc, să facă o plimbare prin Colonada recondiționată și să viziteze parcul proaspăt reabilitat. Ca să ajungă în destinație, turiștii sunt invitați să călătorească cu trenul.
„Deși toată lumea știe ce este o fanfară, puțini sunt cei care au avut ocazia de a asculta una și de a experimenta atmosfera creată de o astfel de reprezentație. De-a lungul anilor, în județul Timiș au răsunat notele muzicale ale fanfarei militare, până în anul 2002, când a fost desființată ca urmare a restructurării armatei. După o lungă pauză, foști membri ai fanfarei militare readuc la viață ceea ce astăzi cunoaștem ca fanfara Pro Amiciția, coordonată de domnii Ciprian Cipu și Dan Didovici. Dorind să revitalizeze tradiția conform căreia în Banat fiecare localitate avea o fanfară, Pro Amiciția este mai mult decât un quintet de suflători cu instrumente de alamă, este un model de promovare culturală care se dorește revitalizat prin implicarea în mare măsură a tinerilor. Așa a luat naștere colaborarea cu studenții de la Conservator și cu elevii liceului de muzică Ion Vidu din Timișoara care fac parte din componența fanfarei și pe care domnul Didovici îi numește cu drag «pepiniera culturală».”, a spus Delia Barbu, directorul APDT.
Spectacolele de fanfară vor avea loc sub Colonadă, lângă Izvorul Iosif și Grădina bănățeană, din două în două săptămâni, în zilele de duminică, de la ora 12:00, astfel: 28 mai (ora 11.00 – în cadrul manifestărilor Zilele Colonadei și Festivalul veveriței, 12 și 26 iunie, 10 și 24 iulie, 14 și 28 august, 11 și 25 septembrie și 9 octombrie, în cadrul manifestării Festivalul papricașului.
Tot la Buziaș, turiștii pot accesa pachetele de spa. În stațiune se tratează bolile cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestiv, ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice.
„Particularitatea stațiunii este dată și de concentrația aerului, similară unei locații situate la o altitudine de 1.000 m. Acest fenomen se datorează parcului dendrologic din Buziaș. Cele 20 hectare adăpostesc o mulțime de specii rare de copaci, cel mai important fiind platanul. Aceștia permit ionizarea aerului și creează binecunoscuta «alee a ionilor negativi», o atracție turistică pentru orice persoană afectată de stres deoarece concentrația de ioni ajută la instalarea unui efect calmant asupra sistemului nervos.”, a mai spus Delia Barbu.
În afara acestor cure, turiștii se pot bucura în Buziaș de oferte de cazare și servicii complexe, ce includ acces la piscină, saună, jacuzzi și salină. Restaurantele din oraș pot satisface poftele cele mai diverse, iar cramele de pe Dealurile Silagiu sunt o atracție de neratat.
Descoperă Timișul cu trenul!
Tot pentru revitalizarea turismului în județ, Asociația a realizat o hartă digitală și una fizică ce cuprind șase destinații sub invitația „Descoperă Timișul cu trenul!” După orașul Lugoj, ca principală atracție propusă de APDT Timiș pentru vizitare folosind trenul, sunt cuprinse orașele Buziaș, Jimbolia, Făget, Sânnicolau Mare și Deta. Există conexiuni dese care permit promovarea acestor călătorii de o zi, inclusiv în școli, pentru activități de tipul Săptămâna altfel sau excursii cu grupul pentru ghizii sau agențiile de turism.
„Călătoriile pe calea ferată reprezintă o oportunitate de a dezvolta turismul în județul Timiș folosind un mijloc de transport eficient, sustenabil și sigur. Indiferent că vorbim de excursii școlare, de turiști care doresc să călătorească în grupuri mari, de familii sau de segmente specializate de vizitatori, turismul pe calea ferată are potențialul de a oferi activități și experiențe specifice. Mai mult, într-o destinație care nu acoperă toate legăturile de transport între marile orașe și obiective turistice mai îndepărtate, calea ferată poate fi o soluție de a dezvolta turismul, de a mări numărul călătoriilor în apropiere și de a oferi mai multe opțiuni călătorilor.”, a mai explicat Delia Barbu.