Este sezonul căpușelor, astfel că au apărut și primele cazuri de persoane care au fost înțepate de dăunătoarea insectă.
Ploile abundente din ultima lună, urmate de o creștere a temperaturilor, au favorizat creșterea rapidă a vegetației în toate spațiile verzi ale Lugojului și în împrejurimi. În mai multe zone a fost semnalată și prezența căpușelor, a căror înțepătură poate fi extrem de periculoasă, iar odată cu minivacanța de 1 mai, când locuitorii urbei au ieșit la iarbă verde, Compartimentul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj a devenit tot mai aglomerat. Numeroase persoane au solicitat ajutorul medicilor după ce au fost mușcate de insectele parazite.
Începând de vineri, 28 aprilie, și până luni, 1 mai, au trecut pragul Compartimentului de Primire Urgență o medie de 66 de persoane zilnic. Colicile renale și biliare, contuzii diverse, dar și mușcăturile de căpușă sunt problemele care au dat de lucru medicilor lugojeni. Căpușele sunt purtătoare de bacterii, virusuri sau alți agenți patogeni care provoacă boli atât la oameni, cât și la animale, cum ar fi boala Lyme sau encefalita de căpușe.
Luând în considerare faptul că în sărbătorile legale, precum și în toate mini-vacanțele de peste an doar Urgențele și medicii de gardă lucrează, iar teritoriul deservit este mare, cu un număr considerabil de persoane care au nevoie de asistență medicală, oamenii care ajung la unitatea spitalicească sunt îndemnați să dea dovadă de calm și răbdare. Doctorii atrag atenția asupra faptului că fiecare persoană care ajunge la Compartimentul de Primire Urgențe va beneficia de asistență medicală corespunzătoare, însă cazurile sunt preluate în funcție de gravitate și natura urgenței pe care o reprezintă.
Medicii recomandă celor care depistează căpușe să nu folosească metode ”băbești” pentru a le îndepărta, cum ar fi încălzirea zonei în care se află acestea ori folosirea unor substanțe pentru neutralizarea lor. Există posibilitatea că dăunătoarea căpușă să pătrundă mai mult în piele și să elibereze o cantitate mai mare de agent patogen. Virusul care provoacă encefalita de căpușă se transmite din momentul în care insecta începe să se hrănească.
„Celor care nu pot ajunge într-o Unitate de Primiri Urgențe într-un interval de 24 de ore le recomandăm să încerce să îndepărteze singuri căpușa. Pentru aceasta, se va folosi o pensetă care se va fixa cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii, iar apoi se extrage încet, cât mai drept posibil, și mai ales fără a zdrobi sau rupe căpușa. Zona se dezinfectează cu alcool sau soluție antiseptică. Chiar dacă prin această intervenție este extrasă insecta, persoana care a fost mușcată ar trebui să fie consultată de un medic infecționist, care poate să recomande efectuarea unor analize de sânge specifice. Trebuie spus că Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile de la contactul cu bacteria Borrelia, ce se transmite prin această mușcătură de căpușă”, spune asist. univ. dr. Mirela Turaiche, medic specialist boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
În cazul în care nu este tratată la timp, boala poate evolua cu afectare articulară, cardiacă și neurologică. Pentru a preveni mușcătura de căpușă, se recomandă o serie de măsuri: la ieșirile la iarbă verde oamenii sunt îndemnați să poarte îmbrăcăminte și încălțăminte de culoare deschisă, care să acopere brațele și picioarele; păturile și pledurile folosite pentru picnic să fie de culoare deschisă; folosirea unor substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor, iar pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente un insecticid pe bază de permetrină 0,5 %; la ieșirile cu cortul este necesară utilizarea unor plase anti-insecte în jurul patului și folie de protecție; la sosirea acasă, oamenii trebuie să verifice atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie; la duș, se impune verificarea cu atenție prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului); tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălarea și uscarea cel puțin 1h cu aer cald/fierbinte.
Administrația locală lugojeană a început lucrările de cosire în toate zonele verzi ale orașului, iar după finalizarea acestora va avea loc și o acțiune de dezinsecție.