DSVSA Caraș-Severin atrage atenția asupra pericolului la care consumatorii se expun dacă nu duc la analiză carnea provenită de la porcii sacrificați în gospodăria proprie.
Cele mai multe cazuri de trichinoză la om apar acum când, în mod tradițional, se sacrifică mulți porci crescuți în gospodării. Pentru a evita îmbolnăvirea, medicii veterinari ne sfătuiesc să duceam carnea la laborator pentru analiză.
„Pentru că ne aflăm în plin sezon de sacrificare a porcilor în gospodăriile populației, atragem atenția că examenul trichineloscopic este obligatoriu la porcii crescuți și tăiați în gospodărie, pentru a elimina riscul de îmbolnăvire. Această examinare trebuie să fie făcută de către personalul sanitar veterinar instruit în acest sens. Sacrificarea porcului în gospodărie și consumarea cărnii fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului și a salubrității cărnii obținute poate avea consecințe grave. Consumatorii au posibilitatea să efectueze examenul trichineloscopic la cabinetele medicale veterinare private de pe raza comunelor și orașelor, cabinete aparținând medicilor veterinari concesionari. De asemenea, această examinare mai poate fi efectuată și la nivelul Laboratorului Sanitar-Veterinar pentru siguranța alimentelor prin metoda digestiei artificiale”, a declarat directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, dr. Pavel Borchescu.
Lista cu medicii veterinari și locațiile unde se efectuează examene trichineloscopice la nivelul județului Caraș-Severin se găsește aici: http://caras-severin.dsvsa.ro/wp-content/uploads/2023/12/Tabel-zonali-si-concesionari-nr-contact-Trichina-2023-impr.pdf