În drum spre viaţa noastră politică, am avut inspiraţia fericită de a mă opri la meciul de tenis Simona Halep-Serena Williams, din turneul celor opt de la Singapore. Am rămas cu ochii lipţi de televizor. Scorul arăta un halucinant şase la zero în primul set şi un patru la unu în setul al doilea, pentru Simona Halep, România. Cum e posibil? Serena era numărul unu ATP şi nu fusese învinsă niciodată de Halep. Un fel de monstru sacru al tenisului feminin, care îşi intimidează adversarele doar prin simpla sa prezenţă pe teren. De partea cealaltă, o Simona Halep modestă, învinsă dinainte de această maşină uluitoare, care este americanca de culoare, Serena Wiliams. Şi totuşi! Halep şi-a văzut în continuare de joc, băgând-o în toţi dracii pe Serena, plimbată din colţ în colţ, sufocată, nemaiştiind ce să facă în faţa jocului exact şi eficient al jucătoarei noastre. Rezultatul final în al doilea set, şase la doi pentru Halep. Victorie în două seturi pentru sportiva româncă. O victorie incredibilă! Clară, fără niciun dubiu. Simona Halep a fost mult mai bună decât americanca. După meci, radiind de fericire, a declarat cu sinceritate: Nu ştiu ce simt în acest moment, dar acum vreau să mă bucur de victorie. Cred că Serena nu a avut o zi bună. Aşadar, s-o lăsăm să se bucure. Şi noi să ne bucurăm la rândul nostru că tenisul românesc a confirmat o nouă stea, care va aduce numeroşi copii pe terenul de tenis, cu dorinţa de a deveni o nouă Halep. Pentru că acum copiii au un nou model, fără putinţă de tăgadă. Cu două victorii mari la acest turneu, Simona are o şansă uriaşă în a câştiga turneul. Încă o dată: Bravo, Simona! Românii îţi ţin pumnii! Inevitabil, trecem acum la mişcările din PSD, la sfârşit de campanie electorală pentru preşedinţia României. După ,,autosuspendareaʺ lui Ghiţu, Vanghelie şi Şova din toate funcţiile din partid, ordonată de conducerea partidului şi avertismentul lui Ponta de a lăsa cu toţii la o parte lupta pentru şefie, parcă a intrat strechea în lideri. Nimeni nu vrea să scape o asemenea chiftea. Astfel s-a format tandemul Ghiţă-Dragnea. Dragnea pentru preşedinţie, iar Ghiţă pentru postul de preşedinte executiv. Ameninţările lui Ponta nu mai impresionează pe nimeni. Alt tandem este cel format de Geoană şi Vanghelie. Şi ăştia dau târcoale funcţiilor de conducere. În fine, grupul de la Cluj, care va avea şi el un cuvânt de spus. Alte grupări nu se întrevăd deocamdată. Dar, cine ştie? În tot cazul, mişcările pot fi un lucru bun pentru Victor Ponta. Iese din tirul lui Băsescu, atacurile acestuia îndreptându-se acum spre tandemurile formate. În primul rând către Dragnea şi Ghiţă.