CSM Reşiţa şi-a îmbogăţit palmaresul cu alte şase medalii câştigate la Campionatele Naţionale de lupte pentru seniori, competiţie care a avut loc la sfârşitul săptămânii, la Chiajna.
Reprezentanţii şcolii reşiţene de lupte au făcut o figură excelentă la naţionalele pentru seniori. Elevii lui Adrian Dacica şi Ilie Ene au câştigat trei titluri de campion, două medalii de argint şi una de bronz. Vali Popescu este pentru a cincea oară campionul României la 60 kg, iar la cei doar 20 de ani ai săi, Sebastian Uţă a câştigat aurul la 74 kg. Primul titlu la nivel de seniori se datorează unei evoluţii excelente a luptătorului de la CSM Reşiţa, care a învins sportivi mult mai consacraţi. Andrei Franţ, care are deja o carte de vizită impresionantă, a confirmat încă o dată şi s-a întors cu aur de la Chiajna.
La 96 kg, CSM Reşiţa a câştigat medalia de argint, prin Vlad Caraş, un sportiv care este încă junior, dar care a produs una dintre surprizele frumoase ale competiţiei. În întrecerea fetelor, Nicoleta Ciuhurezu a luptat foarte bine şi a devenit vicecampioană naţională la 55 kg. Revenit pe saltea după mai bine de un an de pauză, fiind forţat de o accidentare ce a necesitat operaţie, Mihai Turculeanu a câştigat bronzul categoriei 120 kg.
“Sunt rezultate deosebite. Am fost pe primul loc la cluburi şi asociaţii, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Îmi pare rău că nu am avut-o şi pe Diana Mudrag, care nu a putut participa la această competiţie, pentru că sigur ne-am fi întors cu şi mai multe medalii. Din păcate, Roxana Năstruşnicu nu a intrat în limitele categoriei sale. Pentru 200 de grame a ratat cântarul”, a declarat antrenorul emerit Adrian Dacica.