În total, au fost realizate cinci percheziții la punctele de lucru ale unei firme din Remetea Mare și la mai multe persoane fizice bănuite de activități ilicite cu deșeuri.
Miercuri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au realizat cinci percheziții la punctele de lucru ale unei societăți comerciale din localitatea Remetea Mare, precum și la domiciliile unor persoane fizice bănuite de comiterea unor activități ilicite în domeniul colectării deșeurilor nepericuloase.
„Din cercetări a reieșit că de la începutul anului 2024, societatea ar fi desfășurat activități de colectare a deșeurilor provenite din construcții neînregistrând în contabilitate operațiunile efectuate și de valorificare a materiilor prime rezultate din reciclarea ilicită a deșeurilor, nerespectând prevederile legale în domeniul legislației privind protecția mediului practicând astfel prețuri mai mici față de cele reale de pe piață”, a informat Poliția Timiș.
În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au urmărit descoperirea și ridicarea în vederea documentarii activității infracționale mijloace materiale de probă (documente de evidență contabilă, contracte și înscrisuri în legătură cu activitatea infracțională), precum și mijloace de stocare a datelor.