Șase mandate de perchiziție domiciliară au fost puse în executare, joi, de polițiștii de la Transporturi din Timișoara, într-un dosar penal în care se cercetează infracțiuni de contrabandă cu materiale folosite la construcții și folosirea de acte nereale.
Perchezițiile au fost făcute în Oravița și Moldova Nouă, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale și la domiciliul administratorului acestei societăți. Societatea comercială are ca obiect de activitate lucrări de construcții. Acțiunea polițiștilor de la Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara a avut loc sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă.
„Activitățile au vizat identificarea și ridicarea de documente privind importul unor mărfuri din afara spațiului comunitar în vederea stabilirii dacă acestea au fost declarate organului vamal pentru a fi calculate taxele vamale aferente.”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.
La percheziții au participat lucrători din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, topometriști din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.