Primarul Ioan Popa dă asigurări că nu există niciun risc de pierdere a finanțării europene în cazul proiectului de reabilitare și modernizare a grădiniței cu program prelungit din zona Universalul Vechi.
Anul acesta în aprilie, Primăria Reșița anunța un nou constructor pentru Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat”, din zona Universalul Vechi, după ce contractul cu firma care câștigase inițial licitația pentru reabilitarea și modernizarea unității a fost reziliat cu acordul părților.
Prin contract, noul constructor și-a asumat că va finaliza investiția în opt luni, adică până în decembrie 2023, aceasta fiind data limită pentru finalizarea proiectul european prin care Primăria Reșița derulează lucrări la grădiniță. Cum proiectul presupune și o extindere a clădirii existente, noului constructor i-a fost greu să se încadreze în termen, fiind nevoie de o prelungire de contract. Din fericire pentru Primăria Reșița, această prelungire nu vine cu penalități din partea Comisiei Europene.
„La «Palatul Fermecat» avem un nou constructor. Contractul cu vechiul constructor a fost reziliat, cu acordul părților, și nu am ascuns acest lucru, am făcut publică informația la momentul respectiv. Noul constructor lucrează într-un ritm foarte alert. S-a turnat placa peste parter, s-a făcut zidăria deja la etajul întâi. Aici vorbim de o extindere destul de masivă a clădirii și suntem într-un stadiu bun, zic eu, de unde am preluat lucrarea. Evident că o vom continua în cursul anului viitor. Din fericire, Comisia Europeană a acceptat la nivel european să facă fazare, lucru care nu era acceptat în perioada precedentă decât la POIM (Programul Operațional de Infrastructură Mare – n.r.). Ei, de data aceasta, datorită celor trei elemente, pandemie, război și criza materialelor de construcții, s-a acceptat această fazare, iar fazarea ne permite să mutăm banii din ciclul financiar curent, în ciclul viitor, lucru pe care îl vom face și în cazul acestei grădinițe”, a explicat primarul Ioan Popa.