Penelistul Coșei și-a luat-o în barbă rău de tot de la președintele Hurduzeu!

doru cosei facut ko de silviu hurduzeu

Premierul Bolojan a făcut imposibilă orice eventuală încercare de cumpărare de către Consiliul Județean Caraș-Severin a unei anexe a Vilei Elisabeta din Băile Herculane!

Consilierul județean Doru Coșei a vrut să-l bage în corzi pe Silviu Hurduzeu chiar în plenul Consiliului Județean, dar s-a comportat ca un începător în ring, deși nu e la prima experiență în administrația județeană, și, după ce a fost numărat în mai multe rânduri, a fost nevoit să părăsească sala de ședințe cu capul plecat.

Zdruncinat serios de un președinte milos, care a refuzat pur și simplu să-și facă adversarul KO, liberalul și-a mai revenit acasă, a prins din nou curaj și a anunțat pe Facebook că nu renunță. De data asta, fără a-și mai umfla însă mușchii.

Doru Coșei s-a declarat ieri un apărător al patrimoniului stațiunii Băile Herculane și a cerut ca administrația județeană să cumpere o anexă a Vilei Elisabeta, vilă care de peste 15 ani e o ruină. Prins total nepregătit, consilierul județean PNL de pe Valea Cernei n-a făcut altceva decât să-i dea ocazia președintelui Hurduzeu să lovească exact ca într-un sac de box.

Spiritele s-au încins în jurul proiectului privind neexercitarea dreptului de preempţiune la vânzarea monumentului istoric “Vila Elisabeta” din Băile Herculane. Într-un mod cât se poate de bizar, colegii de la PNL au insistat ca noi să cumpărăm respectivul imobil cu 270.000 de euro în absența unei evaluări (obligatorii din punct de vedere legal). Atenție! Colegul dumnealor de partid, ditamai Premierul României, domnul Ilie Bolojan, a promovat o Ordonanță de Urgență care ne interzice nouă să cheltuim bani pentru a face o evaluare în baza căreia să avem dreptul să cumpărăm clădirea.

Ca să fiu sincer, nu înțeleg care a fost obiectivul colegilor de la PNL. Mă gândesc că fie voiau neapărat să băgăm urgent niște bani în buzunar actualului proprietar al clădirii, care a lăsat-o în paragină, fie își doreau să pozeze în marii salvatori ai patrimoniului din Băile Herculane. Poate amândouă. Postura de acum este, totuși, caraghioasă câtă vreme au avut până recent și președinția Consiliului Județean, dar și primăria orașului în cauză.”, a explicat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Consiliul Județean Caraș-Severin, cu Doru Coșei la masă, a procedat la fel, neexercitându-și dreptul de preemțiune la vânzarea unor clădiri de patrimoniu din Herculane, în atâtea alte rânduri. Mai ales în mandatul trecut. S-a făcut totul fără tam-tam-ul de ieri, chiar dacă a fost vorba despre clădiri cu adevărat importante, nu de mâna a doua, cum e anexa Vilei Elisabeta. Tocmai de aici și upercuturile lui Hurduzeu, care au lovit în plin, în ciuda eschivelor lui Coșei.

Să fie foarte clar. Am fost la București și am discutat despre situația dramatică a patrimoniului arhitectonic din Băile Herculane. Am pledat acolo inclusiv pentru posibilitatea ca administrația locală să poată expropria mai ușor imobilele dacă sunt proprietari care le-au abandonat sau nu își îndeplinesc obligațiile legale. Dar asta nu înseamnă că noi trebuie să cumpărăm în orice condiții, la orice preț și fără să știm măcar ce este acolo sau fără să fie îndeplinite condițiile legale.

În cazul “Vilei Elisabeta”, proprietarul actual putea să ceară și de 10 ori mai mult sau de 10 ori mai puțin. Noi tot nu am fi putut să facem respectiva achiziție fără să avem documentația legală necesară. Populismul colegilor de la PNL în această chestiune chiar este o rușine, mai ales că și i-au atras alături și pe consilierii județeni de la AUR.”, l-a mai obligat o dată Hurduzeu pe Coșei să pună genunchiul jos.

Câteva ore mai târziu, Doru Coșei și-a recunoscut înfrângerea: “Mulțumesc tuturor colegilor care au votat pentru Băile Herculane și pentru patrimoniul județului. Mergem înainte! Amendamentul meu a vizat exercitarea dreptului de preemțiune, adică achiziționarea de către Consiliul Județean a părții de clădire scoase la vânzare, pentru a proteja și reîntregi patrimoniul Băilor Herculane. Amendamentul a fost votat cu majoritate absolută, însă legea cerea majoritate calificată (două treimi din numărul consilierilor) pentru aprobarea cumpărării. Astfel, Consiliul Județean nu va putea achiziționa clădirea. Așteptăm acum ca Consiliul Local Băile Herculane să decidă dacă va cumpăra această clădire de valoare istorică.”

Din acest articol lipsesc “stropii de sânge”. Pentru că au fost destui. Hurduzeu chiar a dat, nu s-a jucat!

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/