Documentarul „Pelicule de familie”, semnat de regizorul Dan Curean, ajunge duminică, 2 noiembrie, la Cinema Studio din Timișoara, într-o proiecție specială în prezența autorului.
Proiecția va avea loc de la ora 17, în cadrul programului Doc-minică, dedicat filmelor documentare.
Filmul, realizat în 2024, spune o poveste despre memorie, timp și familie. Totul pornește de la o descoperire întâmplătoare. În timpul renovării unei mansarde, sunt găsite 20 de role vechi de film. Pe ele, imagini din Clujul anilor ’40, scene din viața unei familii de altădată. Din aceste fragmente, Dan Curean construiește o poveste emoționantă, o căutare a celor din peliculă, dar și o meditație despre felul în care timpul transformă oamenii și amintirile.
„Pelicule de familie” a fost editat și produs de Dan Curean împreună cu Eugen Kelemen și a fost prezentat deja la festivaluri importante, precum Astra Film Festival (Sibiu), TIFF (Cluj-Napoca) și Verzio Film Festival (Budapesta).
Dan Curean este un nume cunoscut în zona documentarului românesc. A lucrat ani buni ca fotoreporter și director de imagine la Televiziunea Română, semnând producții ca „Gone Wild” (2012). Este și cadru didactic la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai, unde predă film documentar.
Eugen Kelemen, coautor al filmului, este la rândul său profesor de film la UBB și a colaborat la producții premiate precum „Box”, „Caisă” și „Oameni de treabă”.
Biletele pot fi cumpărate direct de pe site-ul Cinema Studio.