Dacă ai ratat, săptămâna trecută, super acțiunea „Băieți răi”, mai ai încă o șansă să-i vezi în cinematografele din Caraș-Severin. Sunt producții noi, pline de aventură și suspans.
De la acțiune, aventură și suspans, la animație și chiar horror. Este doar alegerea ta, pe care dintre acestea le preferi. În cinematografele din Caraș-Severin, se anunță, iarăși, super filme care vor rula pe marile ecrane.
Băieți răi: pe viață și pe moarte
Băieții răi preferați ai lumii se întorc, cu amestecul lor legendar de acțiune, pe muchie de cuțit, și comedie scandaloasă, dar de data aceasta cu o întorsătură: cei mai buni doi detectivi din Miami sunt acum pe fugă.
The Watchers
Mina, o artista de 28 de ani, care se rătăcește într-o uriașă pădure virgină din vestul Irlandei. După ce, într-un final, Mina găsește adăpost, realizează că este blocată cu alți trei străini într-un loc în care sunt urmăriți și hărțuiți în fiecare noapte de creaturi misterioase. Nu pot fi văzute, dar ele văd totul.
Tarot
Când un grup de prieteni încalcă în mod nesăbuit regula sacră a Tarotului, ei dezlănțuie, fără să știe, un rău de nedescris prins în cărțile blestemate. Unul câte unul, tinerii își privesc soarta în față și ajung într-o cursă împotriva morții.
Garfield
Garfield, faimosul motan, care urăște zilele de luni și iubește lasagna, pornește într-o aventură nebună în aer liber. După o reuniune neașteptată cu tatăl său, ciufulitul motan Vic, care trăiește pe stradă, Garfield și amicul său canin Odie renunță la viața confortabilă de animale de companie pentru a se alătura lui Vic, într-un jaf cu mize mari.
Cinematograf Dacia Reșița
Cinematograf Caransebeș
Cinematograf Oțelu Roșu