Pe urmele bănățenilor din Austria

Marian Duma s-a stabilit la Graz, acolo unde lucrează pentru Österreichische Postbus, cea mai mare companie de transport cu autobuze, care face parte din ÖBB, Căile Ferate Federale Austriece.

Este șofer profesionist și efectuează transport de persoane pe diferite rute între localități. Uneori primește trasee care trebuie parcurse cu vehicule de mari dimensiuni, supraetajate, în care încap până la 80 de persoane. Este conștient de responsabilitatea pe care o are, lucrează cu multă atenție și se simte împlinit în meseria pe care și-a ales-o și o practică de câțiva ani.  „Când am urcat la volanul autobuzului supraetajat mi se părea că e un avion Airbus, nu alta. Mi-era teamă la început, dar cu timpul m-am obișnuit. Conduc pe ruta Graz-Klagenfurt aproximativ 140 de km, din anul 2021 aproape în fiecare zi și nu m-am plictisit, chiar dacă unii ar spune că e monoton pe autostradă. Mereu am ceva nou de văzut, de descoperit, mereu se ivește câte o situație nouă.”

Austria este un fel de punct terminus, este țara în care a luat viața de la capăt și a prins rădăcini. Asta fără să cunoască limba germană și fără să fi avut categoriile necesare pentru permisul de șofer profesionist. Le-a obținut pe toate într-un timp scurt, cu o voință de fier și multă ambiție, așa cum fac de altfel oamenii încercați de viață, apăsați de inerente greutăți.

A lucrat 13 ani în Croația, inițial în construcții. Mai are la activ o altă etapă în Norvegia ca ajutor de bucătar, apoi câteva luni îngrijitor de persoane vârstnice în Austria și, revenit în România, șofer pe microbuz.

„Aveam 17 ani, când în 2003, după ce am terminat la Reșița școala profesională de tâmplar-modelar, tatăl meu m-a luat cu el la lucru în Croația, la Zagreb. Am făcut de toate alături de echipa condusă de el, instalații de apă, gaz, curent, tot ce înseamnă construcții și amenajări. După un timp, pentru că mi-a plăcut să lucrez pe utilaje mai mari, patronul m-a încurajat și, la 18 ani, odată ce am luat permisul de conducere, mi-a dat pe mână un excavator.

Astfel au trecut anii, însă pentru că am vrut să înving rutina, mi-am zis că pot face și altceva. Așa că împreună cu un prieten bucătar, am plecat în Oslo. Experiența norvegiană m-a încântat foarte tare. Am apreciat diferența de viziune asupra muncii, felul în care sunt prețuiți oamenii, dar și nivelul de trai mult mai ridicat în comparație cu multe alte țări din Europa. Am reușit să obțin acte destul de repede și bineînțeles, un job bine plătit ca ajutor de bucătar. Fiindcă urma să mă căsătoresc, m-am întors acasă, în România.”

Viața în doi – decizii comune și responsabilități pe măsură

„Pentru că soția este asistentă medicală și lucra de ceva timp în Austria la un cămin de persoane vârstnice, eu am fost cel care a cedat și am renunțat la Norvegia. Pe undeva eram de acord că distanța mare nu ne avantaja, aveam acasă părinți și bunici care, într-un fel sau altul, trebuiau susținuți. Așa că am fost nevoit să o iau din nou de la zero în cea de-a treia țară, în Austria. Germana am învățat-o la curs intensiv printr-un program al Agenției de Șomaj,  în evidențele căreia intrasem după un an de șantier la Strabag. Fără certificare de minim nivel A2, nu ai șanse la un loc de muncă calificat, așa cum sunt eu acum. Limba maternă, limba croată m-a ajutat foarte mult, mai ales la școala de șoferi pentru obținerea categoriilor necesare ca șofer profesionist. Doar examenele pentru atestat le-am susținut în germană.”

 Tânăra familie a ales orașul Graz din Landul Stiria, dorind să fie mai aproape de rude, prieteni și cunoștințe, acolo formându-se o adevărată comunitate de minoritari croați proveniți din satele de lângă Reșița: Lupac, Vodnic, Clocotici, Carașova. Iar când a fost să se „alinieze planetele”, toate au mers parcă de la sine. E vorba despre documente de ședere, închirierea avantajoasă a unei locuințe, asigurarea minimului de confort, obținerea unui loc de muncă.

„Eu sunt din Lupac și normal că am preferat să vin în orașul acesta mare, (de peste 300.000 de locuitori) unde am un verișor, mătușă și alte rude care ne-au ajutat. E tare bine când cineva îți deschide calea, te îndrumă, te sfătuiește, te pune în contact cu instituțiile. La momentul acela, în 2019, la început de drum în Austria, era exact ceea ce aveam noi nevoie.”

Între timp, în familia Duma au apărut copiii, iar părinții fac totul pentru buna lor creștere și educare. Inclusiv ture inverse sau de noapte, pentru a-i putea supraveghea și însoți la diverse activități sportive extrașcolare: fotbal, înot sau dans. „Copiii sunt totul pentru noi și de aceea investim în educația lor timp, energie, bani, fiindcă știm cât de important este acest lucru. Băiatul de 7 ani merge la școala privată catolică și îl ducem și la antrenamente de fotbal, la echipa de pitici. Ca să nu uite care le sunt rădăcinile, să se poată înțelege cu bunicii de la Lupac, dar și de la Târnova, eu vorbesc cu ei în limba croată iar soția pe românește. Și de câte ori avem ocazia, mergem și acasă în România.”

După atâția ani de muncă și meserii practicate, Marian Duma are toate motivele să se considere un om împlinit. E mândru de familia lui frumoasă și spune că dacă ar fi rămas pe loc, acasă, nu ar fi putut să adune atât de multe reușite. „Împreună cu soția mea, care este asistent medical la LKH, cel mai mare spital din Graz, am reușit să ne cumpărăm un apartament, o mașină nouă, și în plus am văzut lumea. Am ajuns în Mexic, la Cancun, în Dubai, am fost în mai multe vacanțe din Turcia, în Italia, în numeroase alte țări din Europa. Ce să ne dorim mai mult?”

Sursa foto: arhiva personala Facebook

 

 

• Tweet
• Pin It