Pe termen lung! Împrumut de peste 68 de milioane de lei pentru 12 ani!

Primăria Municipiului Lugoj a deschis procedura de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile în vederea realizării unor obiective de investiții.

Aparatul de specialitate din cadrul Primăriei a identificat principalele obiective de interes public local, necesare pentru dezvoltarea comunităţii. În conformitate cu studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aprobaţi prin Hotărâri ale Consiliului Local, valoarea necesară pentru realizarea acestor investiţii nu se regăseşte în totalitate în bugetul local al municipiului Lugoj.

„Pentru a putea efectua aceste lucrări de investiții într-un termen scurt, s-a identificat posibilitatea contractării unui împrumut cu o valoare de maximum 68.663,24 mii lei, cu o maturitate de maximum 12 ani. Contractarea unui împrumut pe termen lung asigură accelerarea dezvoltării locale”, se arată în comunicatul remis spre publicare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, secţiunea „Transparenţă decizională”, la linkul www.primarialugoj.ro şi la sediul instituţiei din Lugoj. Cei care au de făcut propuneri sau sugestii în legătură cu acest proiect, care urmează să ajungă la votul consilierilor locali, o pot face până la data de 27 iulie 2023, pe e-mail: contact@primarialugoj.ro. prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, Lugoj, jud. Timiș sau la sediul instituţiei, la Biroul de relaţii cu publicul, între orele 8-16.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile în vederea realizării unor obiective de investiții de interes local”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/