„Pe oameni nu îi interesează atât de mult ilegalitatea în care se află Romeo Dunca!”

borcean felix (2)
casinoherculane by sungarden

Dezvoltarea domeniului schiabil Nedeia ar transforma Caransebeșul într-un oraș turistic, iar pentru asta ar trebui să se slalomeze printre interesele politice, crede primarul Felix Borcean.

Proiectul inițiat cu mulți ani în urmă de Romeo Dunca, în vremea când nu avea nicio legătură cu politica și cu administrația publică, readus acum în discuție pentru a fi implementat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Banatul Alpin, a fost respins vehement de către unele unități administrativ teritoriale. Altele, în schimb, au aderat la el. E și cazul Caransebeșului.

În ciuda faptului că social-democrații acuză în general că în spatele acestui domeniu schiabil Nedeia, care s-ar face din bani publici, s-ar ascunde interesele personale ale lui Romeo Dunca și ale partenerilor săi de afaceri, primarul Caransebeșului are o cu totul altă părere. „Proiectul la care am intrat și eu ca UAT, alături de Consiliul Județean, cred că este unul de perspectivă și doar dezvoltare poate aduce, indiferent că e Romeo Dunca, indiferent că se opune PSD-ul. Pentru Caransebeș cred că ar fi cel mai important proiect, cu atât mai mult cu cât se prefigurează și un aeroport. Lucrurile astea îmi dau speranță că, în 5 ani, se va vorbi despre Caransebeș într-o altă notă.”, a explicat Felix Borcean de ce face notă discordantă.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Nici măcar faptul că, în trecut, Romeo Dunca a construit ilegal pe Muntele Mic, iar acum instanța îl obligă să demoleze nu e, în opinia edilului-șef, o problemă atât de importantă. În niciun caz una care să oprească demararea proiectului Nedeia. Iar despre adversități și piedici de natură politică, spune Felix Borcean, n-ar trebui să se vorbească într-o astfel de situație. „Proiectul Nedeia este benefic pentru toată zona, nu trebuie să mă convingă nimeni. E benefic mai ales pentru Caransebeș.

Se prefigurează a fi un oraș turistic. Eu cred că este important acest proiect și, chiar dacă era demarat de Marcel Vela, tot aderam la el. Nu cred că Silviu Hurduzeu nu credere în sinea lui că acest proiect nu e important. Nu știu ce are Dunca, sunt problemele lui personale. Pe mine nu mă deranjează nici cabana aia, dacă rămâne sau nu. Nu are niciun fel de relevanță. Pe oameni nu îi interesează atât de mult acea ilegalitate în care se află Romeo Dunca, cred eu.”, a mai comentat primarul Caransebeșului.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/