Pe drumul lui Dunca, numai gropi. Pe drumul lui Nebunu, asfalt fierbinte!

lucari ciudanovita goruia

Constructorul care a câștigat licitația pentru proiectul de un milion de euro al Primăriei Ciudanovița a trecut la treabă pe DC 139 și promite asfalt „ca-n palmă” până la finalul verii.

Se lucrează din nou pe DC 139, între localitățile Ciudanovița și Goruia, după mai bine de 12 luni de pauză. Lucrările sunt executate de o nouă firmă, după ce Primăria Ciudanovița a reziliat contractul cu vechiul constructor. Investiția se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, iar constructorul are la dispoziție un an și șase luni pentru finalizarea lucrărilor. Primarul Dorian Nebunu este optimist și spune că drumul de 4,3 km va fi gata mult mai devreme.

Sunt bucuros că ne apucăm din nou de treabă. Săptămâna trecută am semnat ordinul pentru reînceperea lucrărilor pe tronsonul de drum dintre Ciudanovița și Goruia, iar, astăzi, (marți – 1 martie n.r.) noul constructor s-a apucat de treabă. Spun noul constructor, pentru că firma care a câștigat, inițial, proiectul a fost neserioasă. I-a expirat contractul, și nu am mai dorit să-l prelungim, astfel că am fost nevoiți să reluăm licitația și să căutăm un nou constructor, lucru care ne-a întârziat extrem de mult. Dânșii au la dispoziție un an și șase luni, potrivit contractului, dar, din câte am înțeles, până în august doresc să termine drumul. Valoarea investiției se ridică la un milion de euro și sunt fonduri naționale.”, spune primarul din Ciudanovița, Dorian Nebunu.

Bucuria edilului este evidentă, ținând cont că și DJ 573 Ciudanovița – Oravița, administrat de Consiliul Județean, este spart și plin de gropi. În urmă cu numai două săptămâni, peste 100 de oameni care trăiesc în localitățile înșirate de-a lungul acestui tronson – Brădișoru de Jos, Jitin, Ciudanovița – au ieșit în drum să-și strige nemulțumirea cu privire la condițiile jalnice în care sunt nevoiți să circule zilnic.

Lucrările pe DC 139 Ciudanovița – Goruia sunt executate de Grupul de firme MaxAgro, care activează în agricultură, zootehnie, construcții și comerț.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/