Meteorologii anunță ploi serioase în toată țara începând de astăzi până luni, inclusiv. Odată cu precipitațiile, scad și temperaturile, astfel că minimele din unele nopți vor coborî chiar și până la 2 grade Celsius.
De astăzi, de la ora 15, până luni, la ora 10 este în vigoare o informare meteo de vreme rea. „Va ploua temporar în toate regiunile și vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul și sud-estul țării. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. Cantitățile de apă vor depăși local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15-20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia și zonele montane aferente, 30-40 l/mp”, anunță ANM.
În ceea ce privește temperaturile, acestea vor scădea sub normele perioadei. În weekend, maxima va atinge 13 grade, iar minimele de săptămâna viitoare vor coborî până la 2 grade. Abia vinerea viitoare se anunță temperaturi apropiate de ce ar trebui să avem la mijlocul lunii aprilie.