Lucrările de reabilitare termică și eficientizare energetică a patru blocuri de locuințe din Dognecea s-au încheiat înainte de termen. Proiectul, început în vara anului trecut, a fost finanțat din fonduri europene.
În total, 50 de familii beneficiază acum de un confort termic sporit și de reduceri la facturile de întreținere, în urma acestei investiții majore, derulată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Lucrările au fost finalizate înainte de termen, spune primarul social-democrat al comunei Dognecea, Remus Rof.
„Zilele trecute am avut recepția lucrărilor de la blocuri. Constructorul a lucrat foarte bine și a reușit să finalizeze lucrările mult mai devreme decât era prevăzut în contract. Pentru viitor, avem în vedere și modernizarea celorlalte cinci blocuri pe care le mai avem în localitate. Vom încerca să găsim și pentru ele finanțare, astfel încât să realizăm lucrări similare”, ne-a declarat primarul Remus Rof.
Intervențiile au presupus termoizolarea integrală a clădirilor, atât la nivelul pereților exteriori, cât și al planșeului și podului. De asemenea, acoperișurile au fost reabilitate, iar tâmplăria veche a ușilor și ferestrelor a fost înlocuită cu cea din material PVC și geam termopan. Un alt element important al proiectului îl reprezintă montarea de panouri fotovoltaice pe fiecare bloc, un pas important spre sustenabilitate și consum energetic redus.