Patru autobuze electrice noi, pe traseu la Timișoara

autobuz1

Flota Societății de Transport Public a Timișoarei este mai bogată cu patru autobuze electrice noi, care pot fi văzute pe traseu. În total, cu bani europeni, sunt cumpărate 44 de astfel de vehicule.

Primăria Timișoara informează că, începând din această săptămână, pe traseu pot fi văzute patru autobuze electrice noi.

Ultimul autobuz electric, la care recepția a fost deja efectuată, și-a început treaba pe linia 40, după ce alte două merg deja pe linia 33 și unul pe linia lui E7. Deocamdată, aceste autobuze electrice vin să completeze prezența și activitatea celor tradiționale, până în momentul când întreaga flotă va putea fi înlocuită cu una electrică”, a transmis instituția.

Fiecare vehicul, cu o lungime de 18 metri, are o capacitate de 155 de locuri, dintre care 50 pe scaun. De asemenea, au podeaua integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Autovehiculele vor fi alimentate la stațiile de încărcare, amplasate în incinta depoului de pe bulevardul Dâmbovița.

Până în luna octombrie 2023 va fi livrat în tranșe întregul lot de 44 de autobuze, urmând ca acestea să intre în circulație după parcurgerea verificărilor tehnice și administrative necesare. Autobuzele electrice sunt produse de compania Karsan, finanțarea fiind asigurată din bani europeni. Valoarea totală a proiectului este de peste 220 de milioane de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/