Patrimoniul Reşiţei se vinde pe bucăţi!

Municipalitatea a hotărât în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local ca mai multe imobile degradate din oraş să îşi schimbe statutul. Printre acestea se află şi fostul adăpost pentru câini din zona periferică a Reşiţei.

Din cauza lipsei fondurilor pentru reabilitare, primăria municipiului se descotoroseşte de clădirile din oraş lăsate în paragină, considerate fără potenţial. De altfel, după ce patrupedele fără adăpost au fost mutate în Padocul de la Lupac, mai marii oraşului au decis să scoată pe piaţă fosta „casă” pentru câinii comunitari din cartierul Minda. Acest lucru se va face prin licitaţie publică.

Padocul pentru câini de pe strada Minda, cu clădiri şi terenul aferent, care nu se mai află în exploatare, „are o suprafaţă de peste 2.000 metri pătraţi, iar preţul de vânzare porneşte de la 112.330 de lei”, potrivit reprezentanţilor Primăriei Reşiţa. Preţului i se adaugă cota legală de TVA, iar intabularea în Cartea Funciară va fi operată de câştigătorul licitaţiei.

Conform evaluatorului, în estimarea efectuată s-a ţinut cont, printre altele, şi de instabilitatea pieţei imobiliare, şi de criza financiară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/