Pași spre halatul alb sau pasiunea care formează medici

Într-un sistem educațional adesea perceput ca dificil și solicitant, există tineri care își urmează vocația cu determinare. Este și cazul studentei aflate în ultimul an la medicină, Ana Maria Constantin, pentru care pasiunea pentru biologie și anatomie nu a fost doar un interes de moment, ci punctul de plecare al unui drum complex și ambițios.

Încă din anii de liceu, atracția pentru științele naturii a devenit evident. Fascinată de modul în care funcționează corpul uman, a ales să aprofundeze biologia, iar studiul anatomiei a devenit rapid una dintre marile sale pasiuni. „Mi-am dorit să înțeleg nu doar cum funcționează organismul, ci și cum pot contribui la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, eventual la salvarea lor. Dintotdeauna am fost  foarte preocupată de starea de bine a celor din jurul meu, fiind tentată să analizez oamenii, să le cunosc nevoile, să îi fac să se simtă bine, cât pot, cum pot. De asemenea, pasiunea mea pentru anatomia corpului uman a început încă din gimnaziu, iar rezultatele foarte bune obținute atât la școală cât și la olimpiadele de biologie, m-au motivat și mi-au deschis drumul către medicină”, mărturisește tânăra reșițeancă.

Ce înseamnă viitoarea profesie, aceea de medic? „Înseamnă o responsabilitate uriașă pe care mi-o asum și înseamnă că sunt exact în locul în care trebuie să fiu.”

Anii de facultate au adus atât satisfacții, cât și provocări. Volumul mare de informații, examenele dificile și orele petrecute în spitale i-au testat răbdarea și perseverența. Cu toate acestea, experiența practică a fost cea care i-a confirmat alegerea. Contactul direct cu pacienții și implicarea în activități clinice au transformat teoria în realitate, oferindu-i o perspectivă autentică asupra profesiei.

Experiența celor șase ani de învățământ superior a marcat-o și mărturisește că „nu știu dacă aș recomanda cu prea mare ușurință celor care vor să urmeze acest drum. Am trăit lucruri frumoase, dar și stări deosebite, prin care nu credeam că voi trece vreodată. Însă nu pot nega faptul că facultatea a avut o mare contribuție la dezvoltarea și evoluția mea personală. Sunt șase ani care trec repede. Înfricoșător de repede...”

Care a fost cea mai importantă lecție învățată până acum?

„Să am încredere deplină în mine și în aptitudinile mele, să nu mă îndoiesc niciodată de ceea ce pot face și întotdeauna să caut să îmi pun în valoare calitățile. Am o amintire pe care nu o voi uita niciodată, din timpul stagiului de pneumologie, când doamna doctor ne prezenta cazul unei paciente în vârstă și vorbea cu aceasta pe un ton extrem de cald, grijuliu, îi oferea siguranță și confort emoțional, de parcă în fața dumneaei se afla un membru al familiei, iar pacienta, de câte ori intra doamna doctor în salon, se lumina la față, zâmbea și ochii i se umpleau de speranță. Asistând la scena aceasta, mi-am zis atunci că acesta va fi modelul pe care îl voi urma și eu. Desigur, de-a lungul stagiilor am fost surprinsă și negativ. Și nu de puține ori. Nu este un secret faptul că adesea studenții stau în picioare pe secție și parcă «se roagă» să fie băgați în seamă, după care tot ei, din anumite motive, că «încurcă și deranjează», sunt certați de șefii de secție, acești zei atotputernici, am putea spune… Cu toate astea, prefer să rămân cu amintirile frumoase.”

Cum se vede sistemul medical din postura unui viitor medic?

„Din păcate îl privesc dintr-o postură pesimistă și cu foarte multă teamă legată de viitorul meu ca medic în această țară, după șase ani plini de eforturi inimaginabile. Nu este un secret faptul că locurile la rezidențiat devin tot mai puține de la an la an, iar sistemul ne împinge subtil să ne alegem unele specialități pe care poate nu ni le dorim sau poate că nu ni se potrivesc, lucru esențial ca să îți poți face bine treaba. După terminarea rezidențiatului, practic, rămâi fără loc de muncă în spital și trebuie să te descurci, iar de posturi nici măcar nu poate fi vorba. Să nu mai amintim despre condițiile din anumite spitale și despre cum sunt tratați rezidenții. Dar, eu sunt optimistă din fire și cred că se vor îmbunătăți lucrurile cândva, probabil într-un viitor ceva mai îndepărtat.”

În ultimul an, presiunea este resimțită mai intens ca niciodată. Examenul de rezidențiat se apropie, iar deciziile privind viitoarea specializare devin tot mai importante. Cu toate acestea, pasiunea pentru anatomie rămâne un reper constant în parcursul său. „Este baza medicinei. Fără o înțelegere profundă a corpului uman, nu poți deveni un medic bun.”, explică studenta.

Ana Maria Constantin vorbește despre cele mai mari temeri legate de examenul de rezidențiat.  „Mereu există frica de a nu fi învățat destul. Eu îmi doresc să intru în sala de examen împăcată, și  cu gândul că am făcut tot ce a depins de mine. Medicina este un maraton de rezistență, nu un sprint. Sacrificiul suprem este timpul, pentru că studiul nu se oprește după terminarea facultății. Altele ar fi sănătatea mentală și privarea de somn de cele mai multe ori.”

Ar trebui îmbunătățit ceva în metoda de pregătire a studenților?

„O sugestie ar fi ca facultatea să ne pregătească din timp pentru rezidențiat, așa cum deja se practică în alte centre universitare. Deoarece materia de la cursuri, predată din cărțile  scrise de profesorii noștri, nu este aceeași cu materia de la rezidențiat. Ar fi util ca, la examenele din facultate, să primim grile atât din materia predată, cât și grile din materia de rezidențiat, ca să ne obișnuim cu ea din timp și să nu trebuiască să tocim un volum gigantic de informație cu doar câteva luni înainte de rezidențiat.”

Aflată în ultimul an de medicină, la Timișoara, tânăra studentă și-a ales din timp specialitatea. „Întotdeauna am dorit să mă las ghidată de intuiție, astfel că m-am îndreptat spre oftalmologie. Am știut încă de la primul stagiu că asta vreau să fac și că acolo este locul meu. Patologia este foarte vastă și interesantă, este o specialitate chirurgicală unde se utilizează aparatură inovatoare, necesită o atenție sporită la detalii și mediul de lucru. Scenariul ideal este de a profesa în țară, dar iau în considerare și cealaltă variantă…”

Disciplină, forță și precizie: medic format și pe tatami

 În spatele halatului alb se află ani de muncă, determinare și sacrificii. Pentru Ana Maria Constantin, studentă în ultimul an la medicină, acest drum este definit nu doar de pasiunea pentru științele medicale, ci și de disciplina dobândită într-un domeniu aparent diferit: karate, sport practicat din copilărie și efort răsplătit cu centura neagră!

Dincolo de studiu, echilibrul între viața personală și cea profesională reprezintă o provocare continuă. Timpul liber este limitat, însă momentele de relaxare sunt esențiale pentru a face față ritmului intens. Sprijinul familiei, al colegilor și prietenilor săi joacă, de asemenea, un rol important în menținerea motivației.

 „Am multe alte preocupări în afara studiului, am hobby-uri și o viață socială activă. Știu că trebuie foarte bine delimitată profesia de viața personală, pentru că, sincer, nu vine sfârșitul lumii odată cu medicina, iar faptul că am ales acest drum și am ales să sacrific unele lucruri, nu înseamnă că trebuie să îmi sacrific viața complet pentru a salva omenirea! Îmi place să fac sport și merg regulat la sală cu grupul meu de prietene. Citesc când am timp, desenez, de fapt acesta era hobbyul meu de bază până să încep facultatea. Îmi mai place să cânt la chitară, să mă plimb și să călătoresc –  marea mea pasiune și bucurie pe care mi-o ofer în fiecare  vară. Împreună cu grupul de prieteni încercăm de fiecare dată câte o locație nouă. Am colecționat deja foarte multe amintiri și am atins multe ținte turistice europene. De altfel, eu sunt obișnuită cu concursurile internaționale, fiindcă am practicat mai demult karate, ajungând în numeroase țări!”

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai alege același drum?

„Asta cred că e cea mai grea întrebare, pe care și eu mi-am pus-o de multe ori. Uneori răspund «da, categoric», alteori răspunsul este «poate aș da admiterea la stomatologie». În orice caz, nu mă văd profesând în alt domeniu în afara celui medical.”

Privind spre viitor, își dorește să își continue formarea în specializarea aleasă, cea care îmbină cunoștințele teoretice cu practica medicală. Indiferent de drumul ales, rămâne fidelă ideii care a ghidat-o încă de la începuturi: medicina nu este doar o profesie, ci o responsabilitate față de oameni. Povestea sa este una dintre multele care demonstrează că, dincolo de dificultăți, pasiunea și perseverența pot transforma un vis în realitate.

În pragul absolvirii, Ana Maria Constantin privește înainte cu emoție, dar și cu încredere. Anii de muncă intensă, pasiunea pentru biologie și anatomie și experiențele din spitale au conturat nu doar un viitor medic, ci un om pregătit să fie empatic și să ajute. Pentru ea, medicina nu este doar o profesie, ci o responsabilitate asumată zi de zi. Iar drumul abia începe. Într-un sistem care are nevoie de oameni dedicați, astfel de tineri demonstrează că viitorul este în mâini bune.

• Tweet
• Pin It