Pasajul Solventul a primit o nouă tranșă de bani. Ministerul Dezvoltării a virat 2,8 milioane de lei, care reprezintă decontul ultimului progres, de 6,3%.
Construirea subpasajului a trecut de 45%, spun reprezentații Primăriei Timișoara, iar fondurile de al Ministerul Dezvoltării acoperă doar ultimul avans.
„Avem un stadiu de execuție de aproximativ de 45% și avem și primele decontări care ne-au intrat anul acesta de la Minsterul Dezvoltării pe programul Anghel Saligny. Avem facturi în curs, care vor fi plătite, sunt în termen. Sperăm ca cât mai repede, undeva în febriuarie – martie, lucrările să fie reluate și spre sfârștul acestui an, începutul anului viitor, să ne apropiem de finalizarea și deschiderea acestui pasaj”, a declarat petntru Express de Banat, viceprimarul Ruben Lațcău.
În luna septembrie 2023, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, declara că lucrările la Pasajul Solventul vor fi gata în vara anului 2024.
„Înaintează lucrările pe șantierul Pasajului Solventul. Se lucrează la pereții mulați pe partea cu Bogdăneștilor. Dacă totul decurge conform planului, terminăm pasajul în a doua parte a anului 2024”, declara, în toamna anului trecut, primarul Dominic Fritz.
Termenul a fost devansat, mai spun autoritățile, din motive ce țin de finanțare și de vremea rea care nu a permis anumite lucrări.
Proiectul pasajului presupune subtraversarea a 10 linii de cale ferată, cu 4 benzi de circulație rutieră, de pe Calea Bogdăneștilor până pe strada Gării. Pe aici se vor amenaja și linii duble de tramvai înierbate, trotuare și pista de biciclete.
Ampalsamentul a fost predat constructorului la finalul anului 2021, cu termen de execuție februarie 2023. Data limită de finalizare a fost însă prelungită.
Construirea Pasajului Solventul costă 132,2 milioane de lei, din care 43 de milioane de lei vor fi decontate prin programul „Anghel Saligny”.
.