Pasajul Michelangelo „plânge”, administrația Fritz spune că a fost executat prost de la început

scurgeri michelangelo

Au apărut scurgeri pe pereții Pasajului Michelangelo. Șoferii care au trecut, joi, prin subpasaj au putut vedea cum apa se prelingea pe ziduri. Și asta în condițiile în care nu a plouat!

Un cititor Express de Banat ne-a trimis fotografii cu scurgerile din pasaj. Îi mulțumim pentru asta. Omul a spus doar atât: „Arată jalnic!”.

Am sesizat și noi Primăria Timișoara, care a investigat situația. Se pare că sunt aceleași probleme de infiltrații care apar mereu, însă de obicei atunci când plouă. Pasajul va intra din nou în mentenanță, dar scurgeri vor mai fi pentru că nu se impune o lucrare majoră, traficul nefiind pus în pericol.

„Din păcate, vorbim despre probleme de infiltrații care au apărut încă din perioada construcției acestui pasaj, în 2015, și care puteau fi rezolvate atunci, dar nu au fost. De altfel și presa vremii relata în 2016 și 2017 că există probleme de infiltrații. De aceea, încă de la deschiderea lui, pasajul a fost închis de câteva ori pe an pentru mentenanță. O nouă acțiune de mentenanță este programată să aibă loc în această lună. Strict tehnic, problemele sunt minore și doar la nivel estetic, ele nepunând în pericol siguranța șoferilor care traversează acest pasaj, însă, într-adevăr nu fac cinste unei lucrări majore de infrastructură care a costat peste 52 de milioane de lei. Remedierea în totalitate a acestor probleme, însă, ar însemna lucrări majore, care nu se justifică din punct de vedere tehnic în acest moment”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

scurgeri michelangelo 2

Pasajul Michelangelo a fost inaugurat în 2015 și a fost construit cu bani europeni. Proiectul a demarat pe vremea administrației Ciuhandu și lucrările au fost preluate și coordonate de următoare administrație. Și atunci, primarul spunea că „fisurile sunt superficiale”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/