Partide noi sau delirum tremens?

A căzut peste Reşiţa zăpada mieilor. Adică numai zăpada, mieii, mai puţin. Ei zburdă în burta mamei lor. Dincolo de evenimentele juridico-pârnăiaşe din ultimele zile şi de declaraţiile ciudatei Elena Udrea, care sparg toate sistemele clanului Băsescu şi ne arată cum funcţionau. Şi pe care le lăsăm deocamdată deoparte, să ne referim câteva momente la un alt eveniment politic ce ne atrage atenţia: formarea unei noi construcţii poltice. Este vorba despre Noul proiect social-democrat al României noastre. Nume lung şi greu de reţinut, alături de culoarea roşie de roşie coaptă. De fapt, culoarea PSD-ului. Formaţiune care doreşte să intre la guvernare, că vechiul PSD nu mai există, să-i ia locul şi să fie recunoscut ca stânga românească. Se doreşte partid nou, cu oameni noi, slogan pe care l-am auzit de atâtea ori. Cei doi conducători excluşi din PSD, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, năuci şi cu studiile rămase la nivel de almanahe politice, au ambiţii mari. Discursurile lor găunoase au fost aplaudate frenetic de cei 15 parlamentari care li s-au alăturat, din cei 50 promişi de Vanghelie şi de un grup de gură-cască, neamuri ale liderilor noului partid, într-o atmosferă incendiară. Care nu ştim la ce foloseşte, în afară de un ridicol evident. Pe ei se bazează PNL-ul să răstoarne Senatul şi să-l pensioneze pe Tăriceanu? Cam subţire, ca şi dorinţa lor de a da Camera Deputaţilor pe mâna Alinei Gorghiu. Revenind la năuca Elena Udrea, să constatăm că asemănarea cu PNL-ul este totală. Are voinţă şi dorinţă, dar nema putirinţă. Prin declaraţiile sale îl provoacă la război pe Florian Coldea, general făcut de Băsescu, război în care Coldea a făcut un pas înapoi, nu ştiu de ce. Din bun simţ? Faţă de sporovăiala Elenei Udrea? Care postează pe o reţea de socializare că acest Coldea aşteaptă să treacă timpul, s-o rezolve întâi pe ea şi apoi s-o atace. Cum s-o rezolve? Poate aşa cum o rezolva Băsescu, dar mai bine, Coldea fiind băiat tânăr şi nu poate lăsa deoparte ce spune Udrea despre banii pe care i-a dat Cocoş lui Ghiţă pentru diverse sondaje şi pentru a-i susţine televiziunea, prin el. Chestii complicate la prima vedere, dar care aruncă o lumină puternică asupra felului în care funcţiona sistemul creat de Băsescu Traian. Acum, Udrea le suceşte şi altora minţile, iar vorba aceea, cu căutaţi femeia, nu mai are niciun rost. Ea a fost găsită!

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Toti stiau de toti! Omerta e inca la patrat, deci nu aflam nici 10 la suta din adevar.Cum a atacat Udrea pe Domn Coldea si pe Codruta apare brusc, fara nici o legatura cu evenimentul,GALA BUTE!Nu e nici o coincidenta….,se lucreaza la dosare, incet.Prostimea, avida de scandal, doresc,mai multe amanunte.Sa stie si ea, prostimea, cum se ,,miscau bani”, albi sau negri.Trebuie sa mai construim inchisori, ca nu degeaba fac mare caz cei de la Realitatea.Cam 6 legistaturi, ori, 300 de deputati, 1800 de locuri, plus consilieri judeteni ,locali primari, prefecti ,subprefecti,sefi de servicii in primarii si consilii judetene, mai nou,secretari de stat,ministri,o droaie…. Ce spuneti…..

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/