Participanți la Flight Festival, prinși cu marijuana

politisti la flight (1)
stiri si publicitate cu Casino Herculane by sungarden

Doi participanți la Flight Festival au fost prinși de polițiști cu marijuana asupra lor. Aceștia au declarat că este pentru consum propriu și nu intenționau să o comercializeze.

La Flight Festival au fost prezenți mii de oameni pe Aeroportul Utilitar Cioca din Timișoara. Forțele de ordine nu au lipsit.

„Polițiștii Biroului de Analiza și Prevenire a Criminalității Timiș şi cei ai Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat activități informativ-preventive pentru a aduce la cunoștința tinerilor efectele consumului de droguri, insistând totodata pe influența negativă pe care o poate avea un anturaj nepotrivit.

De asemnea, la festivalul Flight au fost prezenţi şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara, în urma activităţilor desfaşurate fiind constatate 2 infracțiuni de deținere de droguri în vederea consumului propriu (cannabis), conform Legii nr. 143/2000”, a transmis IPJ Timiș.

promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

Tinerii s-au ales cu dosare penale.

politisti la flight (2)

 

 

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/