Parteneriatul public-privat din turism, aprobat de Guvern, dar criticat de asociațiile de profil

277526413 3190369727865163 4699283024194583626 n
Stiri Timisoara si Resita casinoherculane by sungarden

Guvernul a aprobat înființarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD). Documentul stabilește cum actorii privați din HORECA pot încheia parteneriate cu autoritățile locale, județene sau regionale pentru a beneficia de sprijin financiar. Asociațiile de profil din vestul țării spun că este o inițiativă bună, dar se tem că lucrurile nu vor funcționa.

Alianța pentru Turism, din care face parte și județul Timiș, a transmis că a așteptat 15 ani pentru a avea reglementată această inițiativă. Însă, APT atrage atenția asupra faptului că acest pas este insuficient, iar implementarea, în lipsa unor reglementări clare și explicite, riscă să fie un eșec răsunător.

„Finanțarea prevăzută explicit în lege ar asigura la nivel național o sumă în jurul a 100.000 de euro, restul fiind la decizia politică. Ori aceasta a dovedit în ultimii 32 de ani că pentru turism a alocat firimiturile și a închis toate bugetele pe acest domeniu. Ca și exemplu, în acest an, bugetul de promovare al destinației turistice numite România este de puțin peste 2,5 milioane de euro. în timp ce țări concurente au bugete și de 75 de milioane de euro sau peste”, spun reprezentanții Asociației Turismului.

Asociațiile din turism cer o finanțare de cel puțin 10 milioane de euro anual. Targetul este ca turismul să primească o finanțare de 10% din PIB-ul României.

 „Trebuie să fim onești, s-a muncit enorm atât în mediul privat, dar și împreună cu decidenții și este păcat că aceste eforturi nu s-au materializat într-un act normativ coerent, complet și ușor implementabil. Reforma pe care cu toții ne-o dorim are nevoie de un fundament legal modern și logic și necesită simulări, studii de caz, studii de impact și implicarea tuturor părților implicate, inclusiv Ministerul de Finanțe și Justiție, pentru ca rezultatul să ne permită să intrăm într-o competiție internațională pe domeniul turismului în care să ne putem atinge măcar potențialul. Fără o finanțare predictibilă, sustenabilă și consistentă, fără personal competent și motivat, fără mecanisme de decizie eficiente și clare, țintele noastre, deja discutate și asumate public la nivel politic, nu vor putea fi atinse. Ne pare rău că după atâta efort să rămânem cu sentimentul că am ratat o nouă șansă imensă de a relansa cu adevărat turismul românesc”, a declarat Dragoș Anastasiu, purtătorul de cuvânt al Alianței pentru Turism.

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100 Stiri si publicitate Timisoara si Resita pizzeria Dimitrios 1000x100

Potrivit Ministerului Turismului, „OMD-ul local se va înființa pe baza asocierii unităților administrativ-teritoriale din componența destinației cu plătitori de taxe speciale pentru promovare turistică și/sau alte entități care plătesc cotizație. Printre criteriile minime impuse sunt destinația să fie atestată ca stațiune turistică de interes local sau național sau să existe minimum 100 de locuri de cazare în structuri de primire turistică clasificate și un buget minim de 30.000 de euro, echivalentul în lei”.

Pentru OMD-ul județean trebuie să existe 1.000 de locuri de cazare și un buget de 100.000 de euro, iar pentru organizația regională sunt necesare 10.000 de locuri de cazare și buget de 250.000 de euro.

Regiunile sunt Banat-Crișana, Bucovina, Dobrogea, Maramureș, Muntenia, Moldova, Oltenia și Transilvania.

untitled design set 970x90 px Stiri si publicitate Timisoara Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/