Parlamentarii puterii au uitat deja ce au promis pentru Caraș-Severin! Au refuzat banii pentru Herculane, Reșița și Caransebeș!

Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Luminița Jivan și Ionuț Chisăliță le-au prezentat cărășenilor timp de 30 de zile o listă întreagă de proiecte și propuneri legislative care să le schimbe viața în bine. Până acum, doar senatorul Chisăliță și-a luat însă rolul în serios și a făcut lucruri concrete. Ceilalți trei s-au dovedit mult prea pasivi față de angajamentele luate. Proiectul de buget este cel mai elocvent în acest sens, Caraș-Severinul fiind și de data asta ultima grijă a aleșilor noștri.

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean Șomfelean, a taxat imediat atitudinea colegilor din PSD, care nu numai că nu au venit cu propuneri concrete pentru Caraș-Severin, dar nici nu ar fi susținut amendamentele liberalilor. „În ceea ce privește județul nostru, atât eu, cât și d-nul senator Marcel Vela, am cerut bani, de exemplu, pentru continuarea lucrărilor la grădinița cu program normal, prelungit și creșa din Cartierul Moroasa din Reșița, modernizarea drumului de acces și străzilor din cartierul Poiana Golului din municipiul reședință de județ, am cerut finanțare pentru stingerea arieratelor Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, pentru reabilitarea unor obiective din Centrul Imperial Istoric sau a Pieței Agroalimentare din Băile Herculane. Însă toate au fost respinse pe linie! Ce nu înțeleg parlamentarii puterii este faptul că acestea nu sunt cerinţe politice, ci solicitări ale locuitorilor acestui județ”, a declarat Valeria Schelean Șomfelean.

Parlamentarul PNL îi acuză pe social-democrați că nici măcar nu s-au obosit să lectureze proiectele propuse pentru finanțare. „Reprezentanții puterii înțeleg să facă o politică discriminatorie și inechitabilă, pe criterii strict politice, altfel nu-mi explic cum pot respinge toate proiectele, pe bandă rulantă, fără să facă un minim de efort și măcar să le studieze, să verifice stadiul în care se află unele dintre lucrările pentru care am cerut finanțare. S-au comportat cu aceeași aroganță cu care ne tratează pe toți de la instalarea lor în funcții!”, a mai afirmat deputatul liberal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/