Băile Herculane face pași concreți spre a-și recâștiga statutul de stațiune balneară de elită în Europa, iar sprijinul parlamentarilor PSD de Caraș-Severin joacă un rol esențial în această direcție.
Conducerea Primăriei Băile Herculane a participat, la invitația Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, la Congresul Aniversar Reunit de Medicină Fizică de Recuperare și Balneoclimatologie, desfășurat la Palatul Parlamentului – un eveniment de referință pentru promovarea balneologiei românești.
Un moment important al evenimentului l-a reprezentat întâlnirea primarului stațiunii Băile Herculane, Gheorghe Orza, cu deputații PSD de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea și Marius Isac. Cei doi parlamentari și-au reafirmat sprijinul ferm pentru proiectele de dezvoltare durabilă ale stațiunii Băile Herculane, susținând demersurile administrației locale și ale partenerilor instituționali.
„Ne-am bucurat să fim întâmpinați la Palatul Parlamentului de către doamna deputat Silvia Mihalcea și domnul deputat Marius Isac – reprezentanții județului Caraș-Severin în Parlamentul României, care, ca de fiecare dată, sunt aproape de stațiunea Băile Herculane, sprijinind cu consecvență proiectele noastre de revitalizare și dezvoltare durabilă”, precizează reprezentanții Primăriei Băile Herculane.
Participarea în cadrul evenimentului de la București continuă demersurile strategice inițiate de Primăria Băile Herculane, în contextul protocolului de colaborare semnat cu Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa (EHTTA), desfășurată în perioada 7 – 9 mai în stațiunea de pe Cerna.