Parcul Teiuș Caransebeș, un mediu cât mai prietenos pentru caransebeșeni

Primăria municipiului Caransebeș are în vedere dezvoltarea și modernizarea parcului de agrement Teiuș, plămânul verde al urbei, printr-un proiect care nu implică foarte mulți bani.

Potrivit primarului Felix Borcean, cu fonduri puține de la bugetul local se pot face lucruri frumoase, lucruri care practic au existat și în trecut, cum ar fi reamenajarea plajei din zona Cotitură sau amenajarea a încă două terenuri de sport în zona stadionului.

Să vedem dacă va prinde că acum lumea merge în zone foarte bine amenajate, unde există șezlonguri, cine își mai pune prosopul pe iarbă, cine mai merge pe jos. Există acel eșantion de populație care își amintește de Cotitură, de Pescăruș. Practic aproape nu costă deloc, sunt doar lucruri care să le facem cu oamenii care sunt angajați la Primărie. Mai amenajăm două terenuri multifuncționale în lateralul stadionului spre dâlmă pentru că acolo s-a investit în terenuri de tenis și spațiul permite.”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

Edilul a mai precizat că ștrandul se va deschide și în acest an și că va funcționa ca și anul trecut în pandemie: cu un număr redus de participanți.

A fost foarte bine, chiar și cu pandemia au fost zile foarte bune. Și anul acesta va fi deschis. La ștrand ne dorim să continuăm lucrările, acolo trebuie realizate instalații de filtrare pentru bazinele mari și dacă o să reușim până la vară, m-aș bucura să realizăm și lucrul acesta, să realizăm și 2 tobogane pe unul dintre bazine, în zona exterioară a Ștrandului, și acolo o să fie amenajat un loc de joacă cât mai generos pentru că spațiul ne permite foarte mult.”, a mai declarat primarul municipiului Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/