Copiii cu vârste între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură, în cadrul Parcului Primăverii organizat la Muzeul Satului Bănățean, care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își pot testa abilitățile fizice și pe cele strategice.
Jocul va fi lansat la începutul festivalului. În 16 și 17 aprilie, pe traseu va avea loc o competiție organizată, cu înscriere prealabilă, între echipe de copii a câte patru membri fiecare. Capacitatea este de 50 de echipe, câte 25 pe zi, iar înscrierile se fac pe principiul primul venit, primul servit. Prietenii și familiile acestora sunt așteptați să facă galerie și pot chiar să participe la un atelier gratuit de confecționat pancarte de susținere.
Competiția traseului de aventură din zilele de 16 aprilie și 17 aprilie va avea loc în intervalul orar 11.00 – 15.00. Pe tot parcursul activităților, copiii vor fi îndrumați de specialiștii Athletic Spirit, echipă cunoscută pentru organizarea celor trei ediții Father and Son/Daughter Challenge. Copiii pot fi înscriși la https://parculprimaverii.ro/zona-de-aventura/.
În celelalte zile, traseul poate fi folosit de către copii, fără programare prealabilă, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
Familiile sunt invitate să se înscrie la o vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „tinereții fără bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Această activitate este coordonată de Exit Masters, una dintre cele mai apreciate echipe de specialiști în provocări outdoor. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Parcul Primăverii este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, adus în fața publicului ca și contribuție specială pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Prima ediție a Parcului Primăverii începe în 15 aprilie, cu acces liber și gratuit la toate activitățile culturale, de divertisment și de încurajare a petrecerii timpului liber în familie. Mai multe detalii despre program și atracțiile pregătite pentru timișeni pot fi găsite pe www.parculprimaverii.ro.