Parcul din centrul orașului Bocșa își schimbă fața în șase luni

parc primarie bocsa

Jumătate de an are la dispoziție constructorul pentru a finaliza lucrările de reabilitare a parcului din fața Primăriei Bocșa.

Administrația locală din Bocșa schimbă aspectul parcului din zona centrală a orașului. Lucrările constau în refacerea aleilor pietonale, reamenajarea spațiilor verzi și reabilitarea fântânii arteziene. Investiția se realizează cu bani europeni, și ar fi trebuit să fie gata la ora aceasta. Din cauza unor probleme de proiect, start lucrării s-a tot amânat, ordinul de începere fiind semnat de primarul Mirel Pascu la finalul lunii octombrie.

De aproximativ zece zile au început lucrările în parcul din fața primăriei. Parcul va avea o fântână arteziană funcțională, va fi redecorat, vor fi plantați alți copaci, practic se va înfrumuseța întreaga zonă. Până în prezent nu am lucrat la acest parc deoarece au fost unele inadvertențe în ceea ce privește studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. S-au reglat aceste lucruri printr-o dispoziție de șantier, iar constructorul are front liber de lucru pentru a finaliza până anul viitor, în luna mai”, a declarat primarul orașului Bocșa, Mirel Pascu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/