Primăria Timișoara are în plan să realizeze peste 300 de locuri de parcare pe terenurile pe care se află garaje în cinci cartiere de blocuri.
Primăria Timișoara anunță că pe mai multe terenuri publice vor fi amenajate parcări, în locul actualelor garaje. Cartierele vizate sunt Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Potrivit instituției, garajele sunt în mare parte nefolosite sau folosite în alte scopuri decât parcarea autoturismelor. Mai mult, majoritatea sunt degradate și au un aspect impropriu.
„Avem, mai ales în cartierele de blocuri, o mare presiune pentru mai multe locuri de parcare, dar și pentru amenajarea de spațiu public de calitate. În această etapă, intervenim în cinci cartiere din Timișoara, unde am început procedurile legale pentru desființarea de baterii de garaje. Urmează demolarea a peste 230 de garaje, curățarea și reamenajarea zonelor. Estimăm crearea a peste 300 de locuri de parcare, dar și plantarea de arbori și amenajarea de noi spații verzi pe locul acestor garaje”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Aceste terenuri vor fi declarate ca fiind de interes public local, pentru a se putea demara procedura de demolare a garajelor. De altfel, un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în plenul Consiliului Local Timișoara de marți seara. Sunt vizate 231 de garaje. În locul acestora se vor amenaja locuri de parcare, spații verzi, căi de acces și trotuare. De asemenea, vor fi plantați arbori pentru umbră pe timpul verii, precum și platforme pentru pubele și adăposturi pentru biciclete. Acolo unde spațiul permite, se vor amenaja spații de joacă pentru copii.
Sunt vizate de procedura de declarare a interesului public local: zona străzilor Felix și Cugir – cartier Aradului; zona Intrarea Sunetului – cartier Lipovei; zona străzii Silistra – cartier Lipovei; zona străzii Martir Gheorghe Nuțu Ioțcovici – cartier Lipovei; zona străzii Eugen Pop – cartier Modern; zona Intrarea Munților – cartier Șagului; zona străzii Meziad – cartier Girocului.