În zona MFA din Bocșa prinde contur un spațiu de recreere destinat cetățenilor de toate vârstele. Noul parc, care va include și loc de joacă, se va întinde pe aproximativ 3.000 de metri pătrați.
Consilierii locali din Bocșa au aprobat recent studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru investiția „Amenajare parc și loc de joacă pe Aleea Școlii”. Lucrările vor fi suportate din bugetul local și depășesc 1,32 milioane de lei, TVA inclus. Este o investiție necesară, având în vedere că vorbim despre o zonă de blocuri, unde locuitorii nu prea au posibilități de petrecere a timpului liber. În plus, este cel mai aglomerat cartier al orașului.
„MFA este zona cea mai aglomerată din oraș. Copiii, mamele și bătrânii nu au unde să iasă, fiind și o zonă de blocuri, nu au efectiv unde să se miște, decât într-un loc foarte mic de joacă. Am aprobat, în ultima ședință de Consiliu Local, și studiul de fezabilitate, și proiectul tehnic și vrem să demarăm urgent lucrarea. Adică într-o lună de zile aș vrea să vedem utilajele și în cartierul MFA pentru această investiție, eu zic importantă, care va avea o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. (…) Eu zic că zona se va schimba foarte mult, e un proiect foarte frumos, merită și MFA să aibă un astfel de spațiu.”, ne-a explicat primarul Mirel Pascu.
În ședința de la finalul lunii mai, s-a pus problema dacă această investiție este chiar atât de urgentă sau ar putea fi amânată, astfel încât fondurile să fie direcționate spre cofinanțarea proiectelor europene și guvernamentale. Întrebarea a venit de la Andreea Bărbuceanu, consilier PNL.
Răspunsul a venit de la colega sa din PSD, Maria Stoica, unul dintre cei mai mari susținători ai proiectului din MFA. „De pe vremea domnului Cismăneanțu cetățenii din MFA, pensionarii, în special, au solicitat un parc unde să vină seara, să stea la răcoare. De asemenea, părinții au solicitat un parc de distracții pentru copii. De acum 8 ani am solicitat și eu, și mai mulți colegi și s-a tot amânat de la un an la altul. Să fim cinstiți, în MFA chiar nimic nu s-a făcut! Din punctul meu de vedere, nu necesită nicio amânare acest parc și îi mulțumim lui Dumnezeu că s-a gândit domnul primar acum să îl pună pe ordinea de zi și să înceapă lucrările anul acesta.”
Consilierii locali au votat în unanimitate aprobarea documentațiilor, iar pasul următor este ca Primăria Bocșa să contracteze un constructor care să se apuce de treabă.