Fabrica de componente auto Continental din Timișoara a finalizat instalarea unui parc fotovoltaic pe acoperișul halelor de producție. Sistemul include 1.440 de panouri solare, cu o capacitate totală de 655 kWp, și este estimat să producă anual 715 MWh de energie electrică.
Investiția va contribui, potrivit reprezentanților companiei, la reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 152 de tone pe an.
„Credem că responsabilitatea și sustenabilitatea sunt esențiale pentru a inova și a ne pregăti pentru viitor, adăugând valoare întregii companii. (…) Ne concentrăm pe un viitor mai verde prin adoptarea treptată a energiei verzi, creșterea eficienței energetice și implementarea de tehnologii noi, pentru a reduce emisiile din producție cât mai eficient posibil”, a declarat Lucian Mărgineanu, directorul fabricii. El a mai precizat că inițiativa face parte dintr-o strategie mai amplă de eficientizare energetică și reducere a impactului asupra mediului.
Proiectul a fost realizat de E.ON Energie România. „Finalizarea centralei fotovoltaice de la Timișoara este încă un exemplu că viitorul aparține energiei verzi și că sustenabilitatea unei companii este o condiție necesară pentru dezvoltare și consolidarea poziției în piață, indiferent că ești furnizor de soluții energetice sau beneficiarul direct al acestora”, a spus Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
Continental Timișoara produce anual peste 20 de milioane de componente electronice pentru industria auto, inclusiv unități de control pentru airbaguri, sisteme de frânare și afișaje de bord.