Parapet New Jersey de siguranță pe centura Timișoarei

montare parapet new jersey centura timisoara

În cinci ani, pe centura Timișoarei au avut loc 20 de accidente grave. Pentru a reduce numărul lor, DRDP Timișoara a decis să monteze parapet median din beton.

Astfel, de marți, va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului.

„Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră și astfel să fie eliminate punctele periculoase, unde au fost până acum accidente rutiere și unde există în continuare riscuri mari de producere a accidentelor”, a transmis DRDP Timișoara.

Conform datelor IPJ Timiș, în perioada 2018 – 2023, pe cei 12,6 kilometri ai centurii Timișoara, au fost 20 de accidente rutiere soldate cu victime omenești. Trei persoane au decedat, nouă au fost rănite grav și alte 32 de persoane au fost rănite ușor.

„Printre cauzele generatoare ale accidentelor s-a evidențiat depășirea neregulamentară și neacordarea de prioritate vehiculelor care au acest drept în intersecțiile cu căile de acces adiacente centurii ocolitoare. Acest sector de drum este considerat cu risc rutier din cauza numărului mare de accidente cu victime înregistrate pe doar 12,6 kilometri”, mai explică DRDP Timișoara.

Amplasarea parapetului începe dinspre comuna Dumbrăvița spre sensul giratoriu cu drumul comunal spre localitatea Covaci și va continua pe toată centura. Prin proiectul de așternere a covorului asfaltic, realizat în vara anului 2023, s-a aplicat marcajul linie dublă continuă, fiind lăsat spațiu pentru amplasarea ulterioară a parapetului de beton.

Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, traficul rutier se va desfășura alternativ, în ambele sensuri, pe banda aferentă sensului deschis circulației, fiind dirijat de piloți de trafic.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/