Paralizia facială temporară după vaccin, explicată de medicul Virgil Musta

Medicul Virgil Musta explică paralizia facială temporară și spune că poate să apară la 1-2 săptămâni după vaccinare.

O doctoriţă de 32 de ani din România a suferit o paralizie facială temporară după rapel. Astfel de reacţii adverse apar la unul din 10.000 de pacienţi vaccinaţi. Scrie chiar în prospectul vaccinului de la Pfizer.

Iar doctorul Virgil Musta spune că e valabil la mai multe vaccinuri. Cei cărora li se întâmplă nu trebuie să intre în panică. Musta explică, pas cu pas, ce trebuie să facă, dar şi cum se manifestă o astfel de reacţie.

„Este o amorţeală a unei părţi a feţei, cu o cădere a buzei inferioare, la nivelul respectiv. În limbaj popular, se strâmbă gura. Şi este important ca o astfel de reacţie să fie declarată, după care un consult neurologic îi va recomanda terapia pentru revenirea la normal.”, explică Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.

O astfel de reacţie nu necesită spitalizare, dar recuperarea totală durează între 4 şi 6 săptămâni. Până acum, în toată lumea, au fost raportate 4 cazuri de paralizie facială temporară. Predispuşi sunt cei care au mai avut astfel de probleme pentru că, spune Musta, anumite virusuri pot provoca asta.

„Dacă ai avut antecedente şi nu mai ai semne de pareză, poţi să faci vaccinul. Dacă ai făcut-o recent şi încă mai ai semne de pareză, este recomandabil să nu faci vaccinul, iar dacă ai făcut după prima doză de vaccin, se întrerupe vaccinarea şi se recomandă revaccinarea apoi cu un alt vaccin.”, adaugă medicul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/