Palatul Poștelor din Timișoara, reabilitat în urma unei investiții de 2,5 milioane euro

posta1

Una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara va fi, în sfârșit, reabilitată. Este vorba de Palatul Poștelor, aflat în zona centrală. În această săptămână a fost lansată o licitație în vederea găsirii unei firme care să restaureze fațadele, investiția fiind estimată la aproximativ 2,5 milioane de euro.

Devine la frumusețea de odinioară o importantă clădire din zona centrală a Timișoarei. Miercuri, Poșta Română a lansat o licitație publică în vederea găsirii unei firme care să reabiliteze fațadele și tâmplăria Palatului Poștelor, situat pe B-dul Revoluției din 1989.

Superbă veste pentru timișoreni: Palatul Poștelor va fi în sfârșit reabilitat! Palatul Poștelor este una dintre frumoasele clădiri de patrimoniu din Timișoara, construită în stil seccession geometrizat și dată în folosință acum mai bine de un secol, mai exact în anul 1913. Mă bucur să văd că proiectul pentru care s-a depus atât efort din toate direcțiile, intră cu adevărat, în linie dreaptă. Încă o dovadă că atunci când există deschidere, viziune și bună-voință, se pot realiza lucruri bune pentru orașele și instituțiile din România”, a declarat Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara.

Valoarea investiției este estimată la aproximativ 2,5 milioane de euro, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 31 martie, la ora 15.00.

posta2

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/