„Pădurea fermecată” şi învăţăturile ei, la Casa de Cultură Moldova Nouă

Sala instituției culturale din Moldova Nouă a fost gazda zecilor de copii care au hotărât astăzi să ia parte, împreună cu cadrele didactice, la spectacolul de teatru de păpuși „Pădurea fermecată”.

Timp de o oră, micuții au avut privirea ațintită spre scenă, acolo unde personajul principal, Ionică, un băiețel răzgâiat, urma să fie pus în diferite situații, împrejurări care să-i servească drept învățături și care să-l ghideze, pe viitor, în viață.

Expozițiunea îl prezintă pe protagonist ca pe un copil care nu-și ascultă părinții și care nu are nevoie de prieteni, acesta considerând că le știe pe toate. Având tendința să mintă mai tot timpul, Ionică își păcălește mama și pleacă de acasă, singur, în pădure, un loc nu tocmai potrivit pentru copiii nesupravegheați.

Îngâmfat, acesta refuză prietenia iepurașului, veveriței și cățelușului (personaje ale binelui întâlnite în pădure) până când frica, datorată întâlnirii cu lupul și cu vrăjitoarea cea rea (personajele răului), începe să-l cuprindă și constată că drumul înapoi spre casă nu mai pare pavat cu bune intenții.

Regretele-l cuprind instant pe Ionică, lucru care determină forțele binelui să i se alăture și să-l readucă, teafăr și nevătămat, înapoi, acasă. Aici, el își cere iertare mamei sale pentru că nu a ascultat de sfaturile ei și începe să pună, din ce în ce mai mult, preț pe prietenie și pe sinceritate.

La final, cei care s-au ocupat de punerea spectacolului în scenă (compania Niros din Arad) le-au dat posibilitatea celor mici să atingă păpușile din poveste și să se fotografieze cu acestea, asta pe lângă învățătura de viață pe care le-a oferit-o povestea „Pădurea fermecată”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/