Orza nu acoperă gaura de milioane de lei de la Herculane cu bani din buzunarele cetățenilor!

orza gheroghe primar herculane

Primarul orașului Băile Herculane a numărat o datorie publică de peste 2,5 milioane de lei la preluarea mandatului, dar n-are de gând să-i pedepsească pentru asta pe locuitorii cu mai puțină dare de mână!

Gheorghe Orza și-a pus mâinile în cap după ce, spune el, a aflat adevărata situație financiară din Primăria Băile Herculane. Chiar și așa, la propunerea sa, Ordonanța de Urgență privind anularea unor obligații bugetare, impozite și taxe, a fost adoptată la nivelul orașului Băile Herculane conform unui proiect de hotărâre adoptat de către Consiliul Local.

„În urma acestei hotărâri, cetățenii care au datorii restante la data de 31 august 2024, în cuantum de maximum 5.000 de lei, pot beneficia de anularea majorărilor aferente acestor obligații restante, cu condiția ca 50% din creanțele principale restante să fie achitate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.”, a detaliat edilul-șef.

În cazul datoriilor mai mari de 5.000 lei, se anulează 25% din restanțe, dacă acestea sunt achitate în proporție de 75% la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.

„Pentru a beneficia de aceste facilități fiscale, compartimentul Impozite și Taxe le stă la dispoziție cetățenilor cu formulare și îndrumări în acest sens, în perioada 18-22 noiembrie 2024.”, a mai precizat primarul Orza.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/