Secretarul general PSD este acuzat că a adus în organizația municipală Caransebeș pe oricine și de oriunde cu scopul de a o crește artificial!
Indecizia liderilor social-democrați întreține un conflict mocnit în interiorul organizației municipale din Caransebeș și dă naștere în continuare la tot felul de acuzații între cele două tabere. Între Felix Borcean și susținătorii săi și grosul partidului. Numai că acest gros al partidului trebuie privit cu rezervă, explică primarul Caransebeșului:
„În 2022, când eu am intrat în PSD, s-a creat un birou, făcut așa, din pălărie, condus de Luca Mălăiescu. Tabăra cealaltă este fosta Pro România și a celor care au fost aduși în birou și în partid în momentul în care a venit Luca Mălăiescu la conducerea interimară a organizației. Atunci s-a creat o nemulțumire, adică tu îi îndepărtezi pe toți membrii de partid autentici, ăia care au condus PSD în 2016 – 2020, cu niște oameni necunoscuți. Unii nici măcar nu au fost membri Pro România! Au fost aduși atunci ca să creeze o organizație și să mi-o lase mie și eu ca un copil cuminte să zic: da, asta este organizația pe care eu mi-am dorit-o și cu acești oameni vom avea scorurile pe care ni le dorim!”
Florin Bogdea, secretarul organizației municipale PSD Caransebeș, susține și el că în partid au fost aduși membri doar să fie la număr și să conteze la vot atunci când cineva are nevoie. „Eu nu l-am înțeles pe Luca, el și l-a dorit pe Felix Borcean, și l-a dorit foarte mult, apoi a venit în cadrul organizației locale și lucrurile nu au mers cum ar fi trebuit să meargă atât timp cât a fost Luca Mălăiescu interimar la organizația locală Caransebeș. Nu îi cunoșteam pe mulți care au fost atunci în organizația Caransebeș. Prea puțini au apărut la ședințele noastre. Nu știu dacă a fost normală chestiunea asta stabilită atunci, poate că și Felix trebuia să își asume președinția la momentul respectiv, la București. I s-a propus să preia președinția la Caransebeș și el a spus că nu este momentul, să fie altcineva. Odată cu venirea lui Luca, probabil s-au creat anumite divergențe între noi și Luca are părerea asta acum, că Felix nu stă prea bine.”, a comentat secretarul Bogdea.