Organigramă nouă la direcția cu cei mai mulți angajați din cadrul Primăriei Lugoj

cresa modulara
stiri Timisoara Cuib de vise 1000x100

Odată cu înființarea unei grupe noi în cadrul Creșei Lugoj, au fost modificate organigrama și statutul de funcțiuni al Direcției de Asistență Socială Comunitară – DASC. Creșa Lugoj este unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, aflată în structura organizatorică a DASC.

De la 1 iunie, în cadrul Creșei Lugoj, s-a înființat o grupă de 20 de locuri cu predare în limba română, pentru copii cu vârste între 2 și 3 ani.

Grupa își va desfășura activitatea în cadrul creșei nr. 4 din incinta Grădiniței PP7 (str. Buziașului 36), după reabilitarea clădirii. Până la finalizarea lucrărilor, cele două grupe ale Creșei nr. 4, cea existentă și cea nou înființată, își vor desfășura activitatea în creșa modulară situată în Lugoj, de pe str. Caransebeșului nr. 2b.

Modificarea organigramei DASC constă în adăugarea salariaților Creșei, care are 36 de angajați, dintre care o funcție de conducere și 35 funcții contractuale de execuție.

Directorul instituției este Emil Florin Curuțiu. Din structură mai fac parte un asistent medical, educatori puericultori, infirmieri, bucătari, un magazioner și un șofer.

 Stiri angajari Timisoara STPT job 1000x200

DASC este direcția cu cei mai mulți angajați din cadrul Primăriei municipiului Lugoj. În total, sunt 461 de posturi, dintre care 4 funcții de conducere, 15 funcții publice de execuție și 442 personal contractual. Director general este Angelica Uscat.

Dintre aceștia, cei mai mulți, 350, sunt în cadrul Serviciului social de îngrijire a persoanelor adulte cu dizabilități prin asistent personal.

În organigrama DASC mai sunt Centrul de Zi pentru persoane vârstnice, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice, Serviciul buget-contabilitate, cu compartimentele Registratură, Informatică – Arhivă și Asistență medicală comunitară, Serviciul social de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu, Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc, Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc – separare de părinți din Măguri, Compartiment Resurse Umane, Compartiment Juridic și, de la 1 iunie, Creșa Lugoj.

Stiri Timisoara Muzeul TM Stiri Timisoara
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/