Ordonanța salvatoare! Scumpirea materialelor de construcții nu mai afectează lucrările din bani publici

În condițiile în care prețurile materialelor de construcții sunt în continuă creștere, ceea ce punea în pericol finalizarea investițiilor derulate din bani publici, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții.

Actul normativ a fost adoptat în ședința de joi a Guvernului și vine ca urmare a propunerii făcute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

publicitate online in ziar Express de Banat

Prin această măsură se asigură continuarea investițiilor publice, astfel încât să nu fie irosiți banii publici pe investiții începute și care, altfel, ar putea rămâne neterminate. „De asemenea, evităm creșterea ratei șomajului și o lipsă de constructori prin măsura care asigură că firmele de construcții nu vor intra în insolvență.”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Ordonanța de urgență era necesară în contextul în care se înregistrează creșteri globale de prețuri la materialele de construcții, manoperă, transport, utilaje și la cele din domeniul energetic.

Decizia face parte din pachetul de măsuri economice și sociale propus de coaliția de guvernare, iar suma totală necesară pentru suplimentare din bugetul de stat, până la sfârșitul anului 2022, este de aproximativ 1,77 miliarde de lei pentru acoperirea ajustărilor contractelor de investiții finanțate din fonduri publice naționale.”, a mai spus ministrul Dezvoltării.

Profitul firmelor de construcții nu va fi suplimentat, vor fi acoperite doar costurile crescute, iar soluția rămâne valabilă și pe viitor, când, în urma unor eventuale scăderi de prețuri, se vor putea economisi bani publici prin ajustarea facturilor, precizează Ministerul Dezvoltării.

Contractanții pot depune, în primele 45 de zile după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, solicitări către autoritățile contractante pentru ajustarea valorii contractelor de investiții publice.

Conform actului normativ, ajustarea se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat din contracte, în baza unui nou act adițional la contract și se va face la fiecare situație de plată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/