Orașul este inclus tot mai des în ultimii doi ani în circuitele organizate de mai multe agenții de turism din țară și străinătate! Totul, ca urmare a campaniei de promovare inițiată de primăria orașului!
Mirificul zonei, prioritățile absolute la nivel național și internațional deținute de către micuțul orășel din Banatul Montan îi încântă pe toți pasionații de călătorii, drumeții, istorie, cultură sau turism religios, pentru că Oravița și zonele imediat adiacente dețin toate acestea. Weekendul acesta, într-o zi de început timid de primăvară, Oravița a fost vizitată de primele grupuri organizate anul acesta. Turiștii, aflați pentru prima oară în această zonă încărcată de istorie, și-au exprimat încântarea și admirația față de obiectivele orăvițene, zâmbetele acestora și flash-urile necontenite ale aparatelor de fotografiat fiind suficiente dovezi ale aprecierii meritate. Grupurile de turiști din Timișoara și Pitești au vizitat bijuteriile arhitectonice și naturale cu care orăvițenii se mândresc, acestea fiind Cascada Bigăr, o minune a naturii, Semmeringul Bănățean – prima cale ferată de munte din România (monument de arhitectură și artă inginerească), Teatrul Vechi Mihai Eminescu, primul teatru din spațiul culturii românești, copia fidelă a Burgtheaterului din Viena, monument istoric clasificat, Muzeul Farmaciei Knoblauch, cea mai veche farmacie montanistică din România, Muzeul Monetăriei Imperiale, recent inaugurat și introdus în circuitele turistice, Monumentul dedicat Împărătesei Elisabeta de Wittelsbach (Sissi), singurul monument din fostele provincii administrate de imperiul austriac închinat dragostei pentru cea mai iubită împărăteasă aflându-se aici, la Oravița, dar și Lacul Mare, lac antropic îndiguit în urmă cu 300 de ani de către specialiști din armata imperială, primul baraj de greutate din România.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157665873332415″]
„Există certitudini că Oravița se va dezvolta din punct de vedere turistic, patinoarul și ștrandul termal, cărora li se vor adăuga alte realizări în scopul destinderii, relaxării sau distracției, completând punctele de atracție ale orașului în scopul definitivării clasificării Oraviței ca localitate turistică. Grupul de lucru axat pe promovarea turistică și culturală din cadrul primăriei derulează proiecte ample, în acest sens dorindu-se revitalizarea orașului și așezarea acestuia pe locul meritat. Sunt intensificate acțiunile pentru realizarea unui evantai muzeal, până în anul 2017 Oravița propunându-și finalizarea a nu mai puțin de 17 secții muzeale; acestea vor consfinți celebrarea a 200 de ani de la inaugurarea primului teatru din România. Tot pentru evidențierea orașului sunt multiplicate acțiunile de atragere a turiștilor, în momentul de față fiind asigurată o rețea de contacte cu agențiile de turism, scopul fiind aducerea grupurilor în fiecare weekend, iar în lunile de concediu sejururile fiind asigurate de către hotelierii din zonă la prețuri mai mult decât competitive. Nu în ultimul rând, sunt demne de remarcat activitățile culturale desfășurate de către cele două instituții de cultură, Casa de Cultură George Motoia Craiu și Centrul Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu, festivalurile organizate de către acestea fiind cunoscute deja peste granița țării. Pentru că Oravița merită vizitată, turiștii și nu numai sunt invitați să se convingă de valoarea și frumusețea obiectivelor”, a declarat pentru reporterii Express de Banat Cristian Gabriel Ghinea, documentarist la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița.
foto: Cristian Gabriel Ghinea