După investițiile realizate în ultimii ani în reabilitarea clădirilor publice, multe dintre acestea imobile de patrimoniu, Primăria Oravița își îndreaptă acum atenția spre zona istorică a orașului, căreia intenționează să-i redea strălucirea de altădată. Pentru asta, susține primarul Costel Dumitru Ursu, este nevoie însă și de implicarea comunității, în special a proprietarilor care dețin locuințe în zona veche a orașului.
„În situl istoric, multe dintre clădiri sunt într-o stare avansată de degradare și au nevoie urgentă de lucrări de reabilitare. Deși primăria încearcă de mai mulți ani să îi convingă pe proprietari să investească în fațade și în conservarea elementelor arhitecturale originale, aceștia nu s-au grăbit să le reabiliteze, așa că noi trebuie să luăm unele măsuri mai puțin populare”, spune edilul.
Potrivit acestuia, administrația locală pregătește atât măsuri de stimulare, cât și măsuri coercitive pentru proprietarii care ignoră starea degradată a imobilelor.
„Va trebui să majorăm cu până la 500% impozitul pentru clădirile degradate și chiar să amendăm proprietarii care nu își reabilitează fațadele. În același timp, venim și cu o măsură de sprijin, și anume, cu o scutire de impozit pentru o perioadă de 10 ani pentru cei care investesc în renovarea fațadelor. Cu cât imobilul este mai mare și investiția mai consistentă, cu atât reducerea la impozit va fi mai mare”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, primarul Costel Ursu.

În opinia primarului Ursu, așa ar putea arăta, după reabilitare, cele mai multe dintre imobilele situate în zona veche a Oraviței (foto generată cu IA)
Edilul susține că reabilitarea ar trebui realizată cu respectarea specificului arhitectural și îi încurajează pe orăvițeni să păstreze sau să refacă elementele tradiționale care au contribuit la identitatea orașului. Printre acestea se numără și așa-numitele „ferestre bârfitoare”, întâlnite cândva la numeroase clădiri din Oravița.
„Îi rog pe orăvițeni să înțeleagă că este necesar să-și repare fațadele. Să schimbe tâmplăria sau să acopere tâmplăria din PVC cu lemn, să repună «ferestrele bârfitoare», care sunt foarte frumoase și specifice locului. Aceste ferestre trebuie repuse la loc, refăcute, căci unele dintre ele au fost luate și distruse, și erau foarte frumoase. Dacă vrem să dezvoltăm turismul cultural și să-i facem pe vizitatori să aprecieze Oravița, nu este suficient să le arătăm teatrul, farmacia sau muzeele. Și orașul trebuie să arate bine”, consideră edilul din Oravița.
Ursu mai spune și că administrația locală a încercat să le arate locuitorilor cum arăta Oravița de altădată, prin fotografii, pentru ca imobilele să-și păstreze cât mai bine identitatea originală după reabilitare.
„Noi am încercat să le arătăm oamenilor, prin fotografii, cum arăta Oravița de altădată, cum este în prezent și cum ar trebui să fie. Practic le-am indicat direcția pe care noi ne-o dorim. Dacă oamenii ar investi în fațadele caselor, ar crește automat și valoarea imobilelor. În plus, atunci când un turist face o fotografie în fața unei case bine întreținute, acest lucru devine un motiv de mândrie și pentru proprietar, sunt convins de asta”, a conchis primarul din Oravița.