Locuitorii din 8 localități din Timiș beneficiază, din 2025, de rețele noi de apă și canalizare. S-au construit și stații de pompare a apei potabile și pentru apele uzate.
Modernizările au avut loc în localitățile Sânmihaiu German, Giulvăz, Mașloc, Fibiș, Săcălaz, Recaș, Bucovăț și Bazoșu Nou. Investițiile se ridică la 23 de milioane de lei, fără TVA.
Au fost realizați 13 kilometri de conducte de transport a apei potabile, 23 de kilometri de conducte noi de apă potabilă, 5 kilometri de conducte de aducțiune, o stație de pompare a apei potabile, o stație de pompare a apelor uzate, peste 7 kiloemtri de conducte noi de canalizare, conducte de refulare și o gospodărie nouă de apă.
„Angajamentul Aquatim pentru o dezvoltare durabilă este să aducă îmbunătățiri semnificative în comunitate, să asigure un mediu mai sănătos și mai durabil în zona deservită și să creeze un viitor mai bun pentru generațiile viitoare, iar continuarea proiectului major de investiții, prin PDD 2021-2027, asigură premisele pentru îndeplinirea acestui angajament”, transmite Aquatim.
Contractul face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014 – 2020”, a cărui finanțare se continuă acum din Fondul European pentru Dezvoltarea Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2024. Proiectul are o valoare totală de 239,5 milioane de euro.