Opt copii, internați la Timișoara cu botulism. Cel mai mic are trei ani

stiri de la spitalul victor babes din timisoara
untitled design set 970x90 px

Opt copii, cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, cu simptome de botulism sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Doi necesită monitorizare permanentă.

Copiii sunt dintr-o localitate de lângă Lugoj. Deocamdată nu este sigură sursa infecției, însă primele date indică faptul că micuții ar fi mâncat cârnați. La DSP Timiș este în derulare o anchetă.

Copiii internați au fost simptomatici. Șase dintre ei au dificultăți la înghițire și ptoză palpebrală (căderea pleoapei), iar alți doi au în plus stări de somnolență și fenomene digestive. Tuturor le-am administrat deja antitoxină botulinică și starea lor de sănătate s-a îmbunătățit considerabil. Vor mai rămâne câteva zile în spital pentru supraveghere. Unul dintre copii, un băiețel, a fost internat inițial la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, în Secția de Terapie Intensivă, dar am decis să îl transferăm la noi, iar acum este într-o stare mult mai bună. Deocamdată, nu știm care a fost cauza infecției. Direcția de Sănătate Publică efectuează o anchetă în acest sens.”, a declarat Adelina Marinescu, medic specialist boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Toți cei opt copii primesc deja tratament. Este a doua oară în mai puțin de jumătate de an când medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara luptă cu această boală.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Au fost prelevate probe de la toți copiii și transmise la DSP, iar de acolo, mai departe, la Institutul Cantacuzino din București. Am și început să administrăm tratamentul. Am avut noi, în spital, câteva flacoane. Apoi, cu ajutorul Centrului Național de Control pentru Boli Transmisibile, am obținut alte doze, de la Drobeta Turnu Severin și Sibiu. Și mai avem în așteptare câteva doze pregătite să fie transferate în orice moment de la Târgu Mureș la Timișoara. Vreau să le mulțumesc colegilor de la DSP și de la unitățile care ne-au ajutat și ne-au trimis antitoxina botulinică, care neutralizează efectele bolii.”, a explicat și Cristian Oancea, managerul spitalului.

Botulismul este o intoxicație severă cauzată de toxina botulinică. Aceasta, la rândul ei, este produsă de bacteriile Clostridium botulinum. Această toxină poate afecta sistemul nervos, provocând paralizie musculară și, în cazuri extreme, punând în pericol viața pacientului. Printre simptomele ce pot apărea se numără: slăbiciune musculară, dificultăți de respirație, vedere încețoșată, dificultăți în înghițire, fenomene digestive și chiar paralizie. Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiții de anaerobioză din alimente (în absența oxigenului).

Măsuri pentru prevenirea botulismului

Medicii recomandă un set minim de măsuri pentru prevenirea botulismului:

  • Igiena alimentelor: asigurați-vă că alimentele sunt preparate și păstrate în condiții igienice optime. Evitați consumul de alimente conservate casnic sau comerciale care prezintă semne de deteriorare, cum ar fi cutii umflate sau conținutul care pare a fi afectat.
  • Căldura și gătirea adecvată: căldura poate distruge toxina botulinică, așa că asigurați-vă că alimentele sunt gătite la temperaturi ridicate. Evitați consumul de alimente insuficient gătite sau gătite în mod necorespunzător.
  • Evitarea consumului de miere la copiii sub 1 an: mierea poate conține spori de Clostridium botulinum, iar sistemul digestiv al copiilor sub un an nu este încă suficient de dezvoltat pentru a neutraliza acești spori. Evitați administrarea de miere copiilor mici.
  • Păstrarea corectă a conservelor: dacă pregătiți sau consumați conserve acasă, asigurați-vă că respectați cu strictețe regulile de sterilizare și păstrare. Orice conservă care pare deteriorată sau inflamată ar trebui eliminată.
  • Atenție la alimentele împachetate: verificați termenul de valabilitate al alimentelor împachetate și evitați consumul produselor care au depășit data de expirare.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/