Antreprenorul lotului II din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva se mobilizează. Sunt peste 150 de muncitori și ingineri pe șantier.
Momentan se lucrează la forajele pentru pasajul care va traversa calea ferată Lugoj – Ilia, la amenajarea accesului pentru utilaje pe drumurile tehnologice și se face aprovizionarea cu materiale.
Cele mai grele operațiuni vor fi cele de construire a tunelurilor pentru animale, lungi de peste 2 kilometri. Pentru acestea, antreprenorul român a subcontractat o firmă specializată din Bosnia. Așteaptă însă autorizația de construire pentru a începe săpăturile.
„Se lucrează de câteva luni, s-a intrat în tot ce înseamnă lucrări de piloți, de foraje și nu am emoții că vom avea întârzieri sau lucruri care să pună sub semnul întrebării finalizarea acestei bucăți extrem de importantă, cea de la Margina la Holdea”, a declarat, în iulie, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Sectorul lipsă de autostradă, de sub 10 kilometri, trebuie să fie gata în decembrie 2026. Lucrările costă 1,8 miliarde de lei.